Hrană spirituală „din ospățul Stăpânului”, în armonii muzicale, la Caransebeș și Reșița
29 March 2023În săptămâna premergătoare Săptămânii Mari, Episcopia Caransebeșului, în colaborare cu Protopopiatele Caransebeș și Reșița, organizează concertul intitulat „Din ospățul Stăpânului”.
Marți, 4 aprilie, începând cu ora 18, în Sala de festivități „Episcop Emilian Birdaș” de la demisolul Catedralei Episcopale din Caransebeș, formații precum Corul Preoților Protopopiatului Caransebeș, Grupul psaltic „Ethos” al Episcopiei Caransebeșului și Corul psaltic „Sfântul Ioan Damaschin” al Arhiepiscopiei Aradului vor interpreta pricesne și cântări bizantine specifice perioadei Postului Mare, invitând auditoriul la pregătirea trupească și sufletească pentru comuniunea la ospățul Stăpânului, atât în jurul Sfântului Potir, cât și la ospățul ceresc.
Aceeași invitație va fi lansată și credincioșilor din Reșița, joi, 6 aprilie, începând cu ora 18, la Parohia „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din municipiul-reședință de județ, unde concertul va fi susținut de Grupul psaltic „Ethos” al Episcopiei Caransebeșului și Corul psaltic „Sfântul Ioan Damaschin” al Arhiepiscopiei Aradului.
„Din ospățul Stăpânului” se dorește a fi o altfel de Denie, prin care credincioșii sunt invitați să se apropie, alături de Mântuitorul Hristos, de Intrarea în Ierusalim și de pornirea pe calea spre Golgota, spre suferință și jertfă, dar și spre dragoste deplină și mântuire.