Bucurie duhovnicească la așezământul monahal din Reșița
25 May 2023La praznicul Înălțării Domnului, schitul ce se află pe „Dealul Arșilor” din municipiul Reșița şi-a sărbătorit hramul. Cu această ocazie Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului a fost alături de obștea monahală și a slujit Sfânta Liturghie în altarul de vară, alături de un sobor de preoți și diaconi.
Au venit la bucuria hramului mulți credincioși din Reșița, din împrejurimi, dar și din alte părți să se roage împreună cu ierarhul, preoții și obștea monahală.
„Astăzi la Reșița, la Schitul Înălțarea Domnului, au venit mulți credincioși, nu numai din orașul de pe Bârzava, ci și credincioși din toată Eparhia noastră, credincioșii iubitori de praznic, de rugăciune și de Liturghie. Suntem foarte încântați că această mănăstire înflorește și credincioșii nu se îndepărtează de acest loc sfânt și binecuvântat. Nu numai la hram sunt prezenți, ci în fiecare duminică și sărbătoare se roagă foarte mulți credincioși, găsindu-și liniștea și odihna spirituală. Dumnezeu să ajute ca pe mai departe această mănăstire să rămână o oază de liniște și odihnă spirituală pentru credincioșii noștri, o adevărată cetate de scăpare pentru toți cei care își caută mântuirea și vor să se apropie mai mult de Dumnezeu”, a subliniat Preasfințitul Lucian.
Întrucât la praznicul Înălțării Domnului se face pomenirea eroilor neamului românesc, Preasfințitul Părinte Lucian a oficiat și o slujbă de pomenire pentru eroii, ostaşii şi luptătorii români din toate timpurile şi din toate locurile, care s-au jertfit pe câmpurile de luptă, în lagăre şi în închisori pentru apărarea patriei şi a credinţei strămoşeşti, pentru întregirea neamului, libertatea şi demnitatea poporului român.
„Îi mulțumim Domnului pentru această zi frumoasă, pentru acest praznic minunat și Îl rugăm pe Mântuitorul sufletelor noastre să-i pomenească în Împărăția Lui pe toți eroii și martirii neamului nostru românesc, pentru că și aici la Reșița, la această mănăstire, la finalul Liturghiei, i-am pomenit pe toți eroii și martirii neamului nostru. Suntem la praznicul Înălțării, dar și ziua eroilor și de aceea i-am pomenit cu pietate, recunoștință și cu multă dragoste, pe toți cei care s-au jertfit pentru libertatea, unitatea și demnitatea poporului român”, a mai afirmat Părintele Episcop.
Construcţia schitului „Înălțarea Domnului” din Reşiţa a început în toamna anului 2004 pe terenul donat de o familie de credincioşi din municipiul de pe Bârzava. Așezământul monahal are un corp de chilii unde se află Paraclisul de iarnă, târnosit de Preasfințitul Părinte Lucian în anul 2009. În prezent se lucrează la Biserica Mare a schitului, ce va avea hramul „Buna Vestire” și „Înălțarea Domnului”.