Credincioșii Parohiei Zlagna și-au întâmpinat noul păstor sufletesc
8 May 2023În duminica a 4-a după Paști, credincioșii Parohiei Ortodoxe Zlagna din Protopopiatul Caransebeș, au trăit momente de emoție și de mare bucurie duhovnicească, pentru că și-au întâmpinat noul păstor spiritual.
Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, duminică, 7 mai 2023, după slujba Vecerniei oficiată de părintele protopop Virgil Voinea alături de un sobor de preoți, în biserica cu hramul „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din parohia Zlagna, a avut loc instalarea noului preot paroh Mihai Sârba, în prezența credincioșilor, a autorităților locale și a invitaților prezenți.
Actul de instalare a debutat cu un cuvânt de învățătură rostit de părintele protopop, în care a subliniat importanța acestei chemări și responsabilitatea asumării misiunii preoțești, îndemnându-l pe tânărul paroh să pășească în această nouă misiune pastoral-misionară, împlinind cu dragoste Marea Poruncă a Mântuitorului: „Mergând, învățați toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, învățându-le să păzească toate câte v-am poruncit vouă!” (Matei 28, 19-20).
După ce noul părinte paroh a citit Actul de onestitate și fidelitate față de Biserică, a primit simbolic, din mâna părintelui protopop, ca semn al instalării în noua demnitate, Sfânta Evanghelie, Sfânta Cruce, precum și cheia bisericii, fiind îndemnat a sluji cu timp și fără timp în mijlocul credincioșilor ce i s-au încredințat spre păstorire.
La rândul său, tânărul preot Mihai Sârba, a mulțumit lui Dumnezeu, Preasfințitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului și tuturor celor apropiați pentru încrederea și sprijinul acordat, arătându-se deschis în vederea unei bune colaborări în împlinirea lucrărilor ce vor fi necesare pentru bunul mers al noii parohii în care își va desfășura activitatea preoțească.
La finalul evenimentului, fostul paroh, părintele pensionar Pavel Oprea, după o viață dedicată slujirii lui Dumnezeu în cei peste 38 de ani de misiune preoțească desfășurată la altarul bisericii din această parohie, cu multă emoție, a adresat celor prezenţi un cuvânt de mulţumire pentru sprijinul de care s-a bucurat în sânul acestei comunităţi începând cu data de 1 ianuarie 1985 și până în acest moment. De asemenea, părintele Oprea i-a încredințat pe cei prezenți că îi va păstra în inimă, în gând și în rugăciune, îndemnându-i totodată, să continue activităţile începute în aceşti ani împreună cu noul preot paroh.
Parohia Zlagna are un număr de 47 de familii cu 200 de credincioși. Biserica cu hramul „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” a fost ridicată în anul 1907.