Lansarea proiectului eparhial „Toată suflarea să laude pe Domnul”
15 May 2023Vineri, 19 mai, la Catedrala episcopală „Învierea Domnului” și „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul” din Caransebeș va avea loc lansarea proiectului eparhial „Toată suflarea să laude pe Domnul”.
Evenimentul va debuta la ora 12 cu un moment de rugăciune. În continuare, va avea loc o sesiune de informare a personalului bisericesc din eparhie cu privire la activitățile, obiectivele și scopul programului eparhial, precum și prezentarea programului și a materialelor necesare implementării programului. Tot în cadrul acestui eveniment, va avea loc și înmânarea diplomelor participanților la cursul
informal pentru cântăreț bisericesc, organizat în cadrul proiectului „Sunt angajat, devin calificat”.
„La sfârșitul acestei săptămâni vom inaugura un program eparhial prin care intenționăm să stimulăm cântarea în comun în biserică prin editarea unei broșuri, prin înregistrarea Sfintei Liturghii cu caracter didactic care să ajungă în mâinile și în inimile cât mai multor creștini, care vor fi invitați de acum înainte în cadrul Sfintei Liturghii din duminică și sărbători să participe în mod activ, prin oferirea răspunsurilor la Sfânta Liturghie alături de cântăreți, în felul acesta integrându-se cât mai articulat în viața liturgică a Bisericii”, a subliniat părintele arhimandrit Casian Rușeț, consilier cultural al Episcopiei Caransebeșului.
Pentru a marca „Anul comemorativ al imnografilor și cântăreților bisericești (psalți)” și pentru a urma îndemnul ca „toată suflarea să laude pe Domnul”, toți participanții vor intona câteva cântări bisericești pe soleea Catedralei Episcopale sub coordonarea părintelui profesor Petru Paica, urmând ca evenimentul să se încheie cu un cuvânt de binecuvântare din partea Preasfințitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului.