Binecuvântare, mângâiere și recunoștință pentru clericii și credincioșii vârstnici din Episcopia Caransebeșului
10 August 2023Pentru a-și exprima sentimentele de recunoștință față de misiunea pe care au desfășurat-o de-a lungul activității pastoral-misionare ca preoți, Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului a vizitat în Postul Adormirii Maicii Domnului pe părinții pensionari protopop conf. dr. Vasile Petrica, protopop Ioan Nicola și Puiu Doinel.
În cadrul vizitei, ierarhul a rostit o rugăciune și a socializat cu seniorii, aducându-le mângâiere și binecuvântare. Cu această ocazie Părintele Episcop le-a oferit mai multe daruri, respectiv: ultimele publicații ale eparhiei, cărți de rugăciune și Noul Testament cu Psalmi, ediție cu litere mari.
Totodată, părinților protopopi Vasile Petrica și Ioan Nicola le-a oferit Diploma de excelență pentru întreaga activitate, însoțită de crucea pectorală pentru clerici. Părintele dr. Vasile Petrica a ocupat funcțiile de protopop al Reșiței, precum și cea de conferențiar la catedra de Istorie Bisericească a Secției de Teologie de la Caransebeș. Părintele Ioan Nicolae a fost protopop al Caransebeșului și a făcut parte din comitetul local de inițiativă pentru reînființarea Episcopiei Caransebeșului.
În cadrul vizitei sale, ierarhul l-a hirotesit iconom-stavrofor pe preotul Puiu Doinel, ce se află la Centrul pentru adulți și vârstnici de la Oțelu Roșu. Sfinția sa a fost preot la parohiile Gladna Romană, Rusca Montană și Teregova, iar până la pensionare a fost funcționar în cadrul eparhiei la Casa de Ajutor Reciproc.
În cadrul aceleași vizite ierarhul de la Caransebeș l-a cercetat și pe domnul Ioan Gal, în vârstă de 90 de ani. Ultimele 6 decenii din viață, domnia sa a rămas fidel ctitor și binefăcător al parohiei Ferdinand din Oțelu Roșu. Om simplu, dar rugător, statornic și iubitor de semeni, domnul Gal a primit din partea ierarhului Ordinul Eparhial „Crucea Episcop Elie Miron Cristea”, clasa a doua pentru mireni.
Aceste vizite, pe care Preasfințitul Părinte Episcop Lucian le efectuează atât la clericii, cât și la bunii credincioși pensionari, valorifică sentimentele de iubire ce trebuie să le manifestăm față de semenii noștri, în special față de seniori, care de multe ori se simt uitați și neglijați în neputința lor. Părintele Episcop îi cercetează periodic pentru a-i mângâia sufletește, mai ales în contextul anului omagial al pastorației persoanelor vârstnice.