Hramul Mănăstirii Almăj-Putna
6 August 2023Mulți preoți și credincioși din Valea Almăjului, dar și din alte părți, au sărbătorit praznicul Schimbării la Față la Mănăstirea Almăj-Putna din județul Caraș-Severin. Așezământul monahal de la marginea satului Putna a fost astăzi în haine de sărbătoare deoarece ziua de 6 august este cea mai importantă pentru obștea monahală de aici, întrucât rugăciunea este mai intensă datorită soborului slujitor și numărului mare de credincioși.
Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului a delegat de la Centrul Eparhial pe părintele arhimandrit Constantin Timiș, vicar eparhial, pentru a săvârși Sfânta Liturghie. Părintele vicar, alături de un sobor de preoți și diaconi a săvârșit sfânta slujbă în altarul de vară al mănăstirii, la sfârșitul căreia a binecuvântat și prinoasele ce au fost pregătite potrivit tradiției din această zi. Mulți credincioși s-au împărtășit cu Sfintele Taine deoarece este și o perioadă de pregătire duhovnicească fiind postul Adormirii Maicii Domnului.
Cu acest prilej părintele arhimandrit a explicat în cuvântul său că „Praznicul Schimbării la Față trebuie să reprezinte pentru fiecare dintre noi nu doar o simplă aducere aminte de un eveniment istoric petrecut cândva departe, ci trebuie să constituie o dorință de a ne schimba, de a ne transforma duhovnicește, atât prin comportament, dar mai ales prin gândire, prin angajarea de a continua urcușul nostru duhovnicesc spre sfințire și îndumnezeire. Fiecare biserică este un «Tabor», la care venim cu bucurie, iar după participarea la Sfânta Liturghie trebuie să simțim ceea ce a simțit Sfântul Apostol Petru atunci când a spus «bine este nouă să fim aici”.
Răspunsurile liturgice au fost date de către grupul psaltic „Ethos” al Episcopiei Caransebeșului. Toți cei ce au venit să se roage la mănăstirea Almăj-Putna în ziua hramului au primit din partea obștii monahale și pachețele cu mâncare.
Iniţiativa de a ridica un aşezământ monahal la marginea satului Putna, de pe Valea Almăjului i-a aparţinut domnului plutonier adjutant Luca Zăvoianu, fiu al satului, care a donat terenul necesar. Mulți pelerini îi trec pragul, dar în fiecare an credincioșii din zonă și din toată țara, vin în număr mare să primească binecuvântarea lui Dumnezeu participând la rugăciunile şi slujbele care se oficiază cu prilejul hramului.
În toamna anului 1996 a început construcţia mănăstirii şi fost turnată temelia unei clădiri care cuprinde 19 chilii, paraclisul, trapeza şi bucătăria. Lucrările s-au făcut cu ajutorul financiar şi material al credincioşilor, fiind coordonate de domnul Luca Zăvoianu din Putna şi domnul proiectant Popovici Ioan, din părţile Almăjului (stabilit în Caransebeş), fără nicio pretenţie bănească.