80 de tineri din Episcopia Caransebeșului au participat la ITO 2023 Timișoara
5 September 2023În perioada 31 august – 3 septembrie, 80 de tineri din Episcopia Caransebeșului au poposit pentru 4 zile în capitala Banatului, Timișoara, la cel mai mare eveniment dedicat tinerilor ortodocși – Întâlnirea Internațională a Tinerilor Ortodocși (ITO).
Și de această dată, delegația a pornit la drum cu binecuvântarea și purtarea de grijă a Preasfințitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului. Alături de tinerii participanți, a fost părintele Mihai Ciucur, inspector în cadrul Departamentului de Tineret al Episcopiei Caransebeșului, coordonatorul grupului prezent la ITO din partea eparhiei Caransebeșului.
Festivitatea de deschidere a avut loc în seara primei zile a evenimentului, fiind desfășurată în Parcul Rozelor din Timișoara. Aici, cei peste 3500 de tineri prezenți s-au bucurat de prezența Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, alături de un număr mare de ierarhi, preoți și diaconi.
Cea de-a VII-a ediție s-a desfășurat sub sloganul „Voi sunteți prietenii mei” (Ioan 15, 14), reunind peste 3500 de participanți din 20 de țări. Tema propusă a adus în fața tinerilor o componentă numeroasă de conferințe și prelegeri, reunind invitați de seamă pentru a reactualiza mesajul scripturistic cu privire la prietenia autentică, care îl are a fundament pe Mântuitorul Iisus Hristos.
Un moment de profundă apropiere duhovnicească și răgaz sufletesc a fost slujba de priveghere care a avut loc în noaptea dintre ziua de vineri, respectiv sâmbătă, unde, într-un duh cu totul special, mii de tineri au luat parte la această frumoasă mărturisire a credinței, prin participarea la Vecernie, Utrenie și Sfânta Liturghie, împărtășindu-se cu Sfintele Taine.
Momentul central al acestui eveniment de anvergură a fost reprezentat de „Procesiunea prieteniei”, unde toți tinerii prezenți au mărșăluit preț de două ore prin orașul de pe Bega, rostind rugăciuni, imnuri bisericești, fluturând steaguri și mărturisind o singură credință dreptmăritoare. În fața Catedralei Mitropolitane, la finalul procesiunii, a fost oficiată o slujbă de pomenire a eroilor români căzuți la revoluția din anul 1989, comemorându-se, astfel, jertfa lor pentru libertatea noastră de astăzi.
Ultima zi a început cu Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, oficiată la Catedrala Mitropolitană din Timișoara de către un sobor de ierarhi, preoți și diaconi. În cadrul festivității de final, ștafeta a fost predată mai departe următorului oraș gazdă al Întâlnirii Internaționale a Tinerilor Ortodocși, București, torța fiind oferită reprezentanților Arhiepiscopiei Bucureștilor.
Câteva mărturii ale participanților Eparhiei Caransebeșului la ITO Timișoara:
„Pentru mine, experiența de a participa la ITO a fost una de ne descris în cuvinte, dat fiind faptul că am participat la conferințe de înaltă calitate din care chiar am avut ce învăța, am cunoscut oameni speciali și talentați, care au fost alături de mine la fiecare pas, încă din momentul în care am plecat de acasă, și până la terminarea activităților. Momentele mele preferate au fost privegherea, liturghia și procesiunea, în care pot spune că am simțit cu adevărat harul lui Dumnezeu cum se pogora peste mine. Că să nu mai pomenesc de dulcile momente, în care cântam din toți rărunchii!”, mărturisește Iasmina David.
„După o vară extrem de agitată, cu multe activități, ITO Timișoara a fost, deși nu m-aș fi gândit, loc de odihnă sufletească. Cei peste 3500 de tineri care și-au mărturisit (și) alături de mine credința, dragostea, m-au făcut să îmi dau seama, încă o dată, că nu e totul pierdut, că noi suntem viitorul, dar mai ales prezentul!”, spune Anamaria Iovu.
„Participarea la ITO m-a făcut mult mai deschisa cu oamenii din jurul meu, simțindu-mă liniștită că exista tineri care cred în Dumnezeu și pe care te poți baza. ITO înseamnă <<oameni uniți>>, care nu te lasă la greu”, mărturisește Iustina Sporea.
„ITO Timişoara…această întâlnire a fost o experiență de neuitat, în care am putut cunoaşte persoane minunate din alte părți ale țării şi chiar din afara țării. Mă bucur foarte mult că am avut cu toții un lucru mare în comun: iubirea față de Dumnezeu. Experiența acestei întâlniri a fost superbă şi de neuitat!”, spune Ricardo Lalescu.
„ITO a demonstrat încă o dată cât de faină a fost, este și va fi ortodoxia, cât de minunați sunt oamenii care îi calcă pragul, dar și ce frumoase sunt clipele pe care le petreci împreună cu oamenii care împărtășesc același crez ca și tine. ITO Timișoara, îți mulțumim! ” spune Lucian Barbescu.
„ITO Timișoara s-a dovedit a fi un real succes duhovnicesc prin adunarea a peste 3.500 de tineri la sfintele slujbe și totodată, întâlnirea la Sfântul Potir. Au fost activități din care cred că fiecare am extras câte ceva folositor, care ne va fi de nădejde în situațiile mai dificile pe care le întâmpinăm de-a lungul vieții. Însă elementele cheie au fost entuziasmul și bucuria de pe chipul nostru care au înfrumusețat întreaga experiență” mărturisește Bianca Stan.