Misiune și speranță în Parohia Dognecea
16 September 2023Vineri, 15 septembrie, la orele după amiezii, o delegație de tineri de la ATOR Banatul de Munte s-a aflat, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, în Parohia Dognecea din Cercul pastoral-misionar Bocșa, în cadrul programului eparhial „Maica Vieții – Maica tuturor vârstelor”.
Delegația de tineri a fost condusă de către părintele Mihai Ciucur, de la Departamentul de Tineret al eparhiei și a fost compusă din tineri de la filiala Reșița a ATOR Banatul de Munte, precum și din membri ai filialei Bocșa-Măureni, în frunte cu părintele Aurel Radics.
Slujirea a avut loc în biserica Parohiei Dognecea, acolo unde soborul de preoți, format din părintele Mihai Ciucur, părintele Aurel Radics, părintele Flavius Brie, părintele Daniel Nap și părintele Ciprian Costiș, suplinitor al Parohiei Dognecea, aceasta fiind vacantă, au săvârșit Paraclisul Maicii Domnului, iar tinerii au dat răspunsurile la strană.
La finalul slujbei, părintele Mihai Ciucur a ținut un scurt cuvânt de învățătură în care a evidențiat cuvântul Sfintei Evanghelii după Matei, respectiv Ev. Matei 24, 1-13 , remarcând răbdarea pe care locuitorii din Parohia Dognecea o au, iubirea față de Biserică și dorința de a primi Cuvântul în sufletele lor, dar a întărit și învățătura despre paza sufletească împotriva proorocilor falși și a transmis un mesaj de încurajare pentru vârstnicii prezenți, alături de arhiereștile binecuvântări din partea Preasfințitului Părinte Lucian. De asemenea, Anita Radics, președinele ATOR Banatul de Munte a transmis o mărturie emoționantă despre lucrarea Maicii Domnului în viața ei, iar teologul Mihail Cincheză, vicepreședinte al asociației, a oferit o mărturie despre lucrarea tinerilor în Biserică, dar și despre rolul important pe care rugăciunea îl are în relația dintre generații.
Vârstnicii prezenți au primit Biblia, din partea Preasfințitului Părinte Lucian, iar comunitatea a cinstit prezența tinerilor prin obișnuita dragoste frățească manifestată prin agapa de după sfânta slujbă.
„După o perioadă de pauză, aseară, la Dognecea, am avut ocazia să ne bucurăm, alături de Maica Domnului și vârstnici, în rugăciune. A fost o seară tihnită, în care am reușit să ne conectăm cu comunitatea frumoasă a bisericii din Dognecea. Mă bucur că am ales să merg!”, a mărturisit Anamaria Iovu
„Am remarcat dorința sătenilor de a cunoaște mai bine cuvântul Sfintei Scripturi. A fost o slujbă liniștită, un prilej de apropiere de Maica Domnului, dar și de o îmbunătățire a relației dintre generații. Pentru noi, tinerii, este o onoare să slujim în comunitățile care au nevoie de o altfel de percepție asupra viitorului pe care Biserica din Banat, prin purtarea de grijă a Preasfințitului Lucian al Caransebeșului și a Departamentul de Tineret, oferă o educație normală, într-o lume anormală, în care valorile creștinești sunt, din păcate, tot mai greu de găsit”, a mărturisit Mihail Cincheză
Programul eparhial „Maica Vieții – Maica tuturor vârstelor” se derulează cu binecuvântarea și purtarea de grijă a Preasfințitului Părinte Lucian în toate cele 10 cercuri pastoral-misionare ale eparhiei, având un pronunțat caracter misionar și catehetic și desfășurându-se în contextul Anului omagial al pastorației vârstnicilor.
Până în prezent, în cadrul programului, s-au derulat 7 slujiri misionare în 5 dintre cercurile pastorale ale eparhiei, activitatea urmând a fi continuată în 29 septembrie, când tinerii se vor afla în Parohia Comorâște, Protopopiatul Moldova Nouă.