Cerc pastoral-misionar în Parohia Valea Bistrei
17 November 2023Marți, 14 noiembrie, a avut loc în Parohia Valea Bistrei din Protopopiatul Caransebeș, ședința lunară de lucru a preoților Cercului pastoral-misionar Valea Bistrei, aflați sub coordonarea părintelui Ioan Negrei de la Parohia Cireșa.
Întrunirea a debutat seara, la ora 19, cu săvârșirea rânduielii Rugăciunilor de seară. Din sobor au făcut parte părintele paroh Ioan Seracin, părintele Ioan Negrei de la parohia Cireșa-Oțelu Roșu și părintele Marius-Ionuț Iovănescu de la parohia Marga.
Având în vedere că Sfântul Sinod a proclamat anul acesta, ca „Anul comemorativ al imnografilor și cântăreților bisericești (psalți)” în Patriarhia Română, părintele paroh Ioan Seracin a susținut referatul „Psalmii și rolul acestora în cadrul cultului liturgic și celelalte cântări biblice vechi–testamentare”. În susținerea temei părintele a arătat că: ,,Psalmii reprezintă o componentă însemnată în cultului ortodox. Toate slujbele au în alcătuirea lor Psalmi sau stihuri alese din Psalmi. Fără îndoială, Psalmii sunt o moștenire din cultul Vechiului Testament. Ei reprezentau și atunci conținutul rugăciunii și al laudei pe care poporul lui Israel le aducea lui Dumnezeu. De la început au fost adoptați în rugăciunea creștină fără mare dificultate, mai ales pentru caracterul lor inspirat dar și pentru faptul că Biserica a regăsit în ei profețiile care s-au împlinit în Iisus Hristos.”
Părintele paroh a mulțumit preoților prezenți pentru participare, iar părintele Ioan Negrei de la Parohia Cireșa, coordonatorul Cercului pastoral-misionar Valea Bistrei, a anunțat data viitoarei reuniuni a cercului. (Pr. Romulus Frîncu)