Consultanță în scrierea de proiecte pentru tineri, la Casa ATOR din Reșița
23 November 2023Miercuri, 22 noiembrie 2023, Casa ATOR din municipiul Reșița a găzduit o sesiune de informare și consultanță în accesarea de granturi pentru finanțarea activităților cu copiii și tinerii, la care au luat parte reprezentanți ai centrelor de tineret și ai filialelor ATOR Banatul de Munte din Episcopia Caransebeșului.
Întâlnirea a fost organizată de către Departamentul de Tineret al Eparhiei, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Lucian, ca o modalitate concretă de sprijin a activității rețelei de centre de tineret și a filialelor ATOR, în scopul identificării de resurse financiare care să permită dezvoltarea și diversificarea activităților cu tinerii.
În debutul întâlnirii, părintele inspector Mihai Ciucur a explicat necesitatea organizării unor astfel de sesiuni de informare și oferire de consultanță și a mulțumit celor prezenți pentru interesul acordat extinderii activităților derulate la nivelul centrelor de tineret și a filialelor ATOR Banatul de Munte. În continuare, sesiunea a fost facilitată de către George Lăpădat, vicepreședinte al Asociației Tinerilor Ortodocși din Banatul de Munte și responsabil cu scrierea de proiecte de finanțare la nivelul asociației. Acesta a prezentat în detaliu oportunitățile de finanțare existente pe cele două tipuri de granturi pe care Uniunea Europeană le pune la îndemâna asociațiilor de tineret și a grupurilor informale de tineri, respectiv: Erasmus + și Corpul European de Solidaritate. De asemenea, acesta a prezentat participanților și modalitățile prin care aceste instrumente de finanțare pot fi adaptate la specificul activităților din centrele de tineret și din filialele ATOR.
La întâlnire, a participat, în calitate de invitat, domnul Daniel Grebeldinger, președintele Asociației Nevo Parudimos din Reșița, care a oferit informații și detalii importante despre scrierea, implementarea și raportarea granturilor oferite prin intermediul Corpului European de Solidaritate și a programului Erasmus +. În virtutea experienței vaste cu aceste linii de finanțare, domnul Grebedinger a răspuns, în finalul întâlnirii, la întrebările venite din partea celor prezenți, oferind explicații și îndrumări practice despre specificul proiectelor și despre modalitățile de implementare a granturilor.
În urma sesiunii de informare, s-a constituit un grup de lucru coordonat de către domnul George Lăpădat, care, până la finele anului va oferi sprijin celor care doresc să scrie cereri de finanțare pentru activitățile cu tinerii, urmând ca până la finele lunii februarie 2024 acestea să fie întocmite și depuse sub îndrumarea domnului Daniel Grebeldinger.
„Întâlnirea a fost o bucurie și o gură de aer proaspăt pentru toți cei care organizează activități cu tinerii în Episcopia Caransebeșului. Ne bucurăm că avem tineri, preoți și profesori implicați și dornici să ducă activitățile cu tinerii la un alt nivel și deja începem să conturăm noi proiecte pe care filialele ATOR Banatul de Munte și centrele de tineret le vor depune spre finanțare la începutul anului viitor. Credem că aceste oportunități nu pot decât să ne ajute să creștem amploarea și calitatea acțiunilor noastre cu tinerii, și suntem entuziasmați să dăm startul acestui program de mentorat în scrierea de proiecte de finanțare european㔸 a precizat George Lăpădat, referindu-se la importanța acestei întâlniri, prima de acest fel la nivelul eparhiei noastre.
La evenimentul găzduit de Casa ATOR au luat parte preoți, profesori, voluntari, dar și studenți și liceeni, delegați ai centrelor de tineret și ai filialelor ATOR Banatul de Munte de pe întreg cuprinsul Eparhiei Caransebeșului.
În prezent, la nivelul Departamentului de Tineret al eparhiei se află în faza de implementare două proiecte accesate din fonduri europene destinate inițiativelor de tineret, respectiv: „Tineri voluntari pentru comunitate” – la nivelul Centrului de Tineret „Sf. Ilie” Reșița (proiect finanțat prin Corpul European de Solidaritate) și „YOU(th) for Youth” (un schimb de tineri în cadrul programului Erasmus +), ambele fiind desfășurate de către ATOR Banatul de Munte.