O nouă întâlnire a preoților Cercului pastoral-misionar Valea Timișului a avut loc la Parohia Goleț
7 November 2023Luni, 6 noiembrie 2023, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, preoții Cercului pastoral-misionar Valea Timișului, aflați sub îndrumarea părintelui Nicolae Lupulescu, s-au întâlnit la Parohia Goleț. Întâlnirea a debutat cu săvârșirea ,,Rugăciunilor de mulțumire” de către preoții: Marius Negoiță – Parohia Rusca, Alexandru Bujancă – Parohia Petroșnița și Marin Albu – Parohia Sadova Nouă.
În partea a doua a întâlnirii, părintele Petru Turnea, de la Parohia Prisian, a susținut referatul cu tema: ,,Repere privind pastorația persoanelor vârstnice în viața Bisericii: Fenomenul de «îmbătrânire» a populației, o provocare pastorală și misionară în viața Bisericii” în care a amintit faptul că ,,Biserica este locul în care diferitele generații sunt chemate să împărtășească planul de iubire al lui Dumnezeu printr-un raport de schimb reciproc de daruri cu care fiecare este îmbogățit prin harul Duhului Sfânt; un schimb în care persoanele în vârstă poartă valori religioase și morale care reprezintă un bogat patrimoniu spiritual pentru viața comunităților creștine, a familiilor și a lumii”, concluzionând că: ,,bătrânii noștri sunt cei care prin credința, respectul și dăruirea lor față de Biserică și preot păstrează cu adevărat spiritualitatea și tradiția locurilor în care s-au născut”.
Întâlnirea s-a încheiat cu o agapă oferită de către părintele Dumitru Suru, iar părintele coordonator a mulțumit tuturor pentru prezență. ( Pr. Nicolae Lupulescu)