Slujire arhierească la Schitul Feneș, în cinstea ocrotitorului
10 November 2023Sute de credincioși au mers, joi, 9 noiembrie, la Schitul Feneș din județul Caraș-Severin, să se roage Sfântului Ierarh Nectarie pentru a primi vindecare sufletească și trupească. Așezământul monahal îl are ocrotitor pe acest sfânt taumaturg în cinstea căruia a fost oficiată Sfânta Liturghie de către Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, alături de un numeros sobor de preoți și diaconi. Sfânta slujbă a fost săvârșită în altarul de vară al așezământului monahal.
Pe tot parcursul slujbei credincioșii s-au închinat la racla cu un fragment din moaștele Sfântului Nectarie, dar și la Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului adusă de la Parohia Măru din Protopopiatul Caransebeș.
„În acest așezământ monahal l-am cinstit și noi după putere pe Sfântul Ierarh Nectarie care a îmbrățișat viața îngerească din tinerețe și a dus la propriu o viață îngerească, imitându-i pe Sfinții Îngeri și pe toți marii sfinți ai Bisericii noastre. Sfântul Nectarie a dat dovadă de multă smerenie, răbdare, dragoste și a înțeles că trebuie să-și iubească și vrăjmașii, trebuie să iubească pe cei care îi fac rău. El s-a rugat pentru cei care îl contestau, chiar frați ai lui din biserică, și-a asumat crucea vieții și în chip smerit L-a urmat pe Hristos până la suflarea cea mai de pe urmă, răspândind cuvântul lui Dumnezeu și dând tămăduiri celor care au avut nevoie de ajutorul lui”, a subliniat Preasfințitul Lucian.
„Sfântul Nectarie a fost vindecător de boli și în viață, dar mai ales după ce Dumnezeu l-a preaslăvit și i-a dat har peste har, căci Dumnezeu celor mândri întotdeauna le stă împotrivă, iar celor smeriți le dă har. Acestui mare sfânt Dumnezeu i-a dat har peste har și iată până astăzi ne poartă în rugăciunile lui înaintea Tronului Preasfintei Treimi ca noi să ne vindecăm de orice boală și de orice neputință, de bolile sufletești, dar și de bolile trupești”, a mai spus ierarhul.
Schitul Feneş cu hramul „Sfântul Nectarie” este situat în satul omonim din comuna Armeniș și a luat fiinţă în anul 2001, iar în septembrie 2008 a fost transformat în schit de călugări. Cadrul natural, alcătuit din păduri de fag şi brad, oferă un cadru prielnic pentru desfăşurarea de activităţi duhovniceşti, culturale şi sociale pentru credincioşii iubitori de spiritualitate ortodoxă.
În cadrul Sfintei Liturghii Părintele Episcop a săvârșit și Taina Hirotoniei în treapta diaconiei pentru teologul George Dumitru Ciogolea, ce va fi hirotonit preot pe seama Paraclisului Episcopal din Gărâna, cu hramurile „Sfânta Treime” și „Sfântul Ierarh Iosif cel Nou de la Partoș”. La finalul slujbei ierarhul a binecuvântat prinoasele aduse cu prilejul hramului.