Taina Sfântului Maslu în Parohia Măru
27 November 2023În Duminica a XXX-a după Rusalii sau a doua Duminică din Postul Nașterii Domnului Iisus Hristos, începând cu ora 17:00, a fost oficiată Taina Sfântului Maslu în Biserica cu hramul „Pogorârea Duhului Sfânt” din Parohia Măru, Protopopiatul Caransebeș. Din cadrul soborului de preoți a făcut parte și părintele protopop Virgil-Constantin Voinea care cu multă dragoste a poposit în mijlocul comunității rurale din această parohie pentru a se ruga ca Domnul milei și al îndurărilor să îi vindece pe toți cei ce au nevoie de harul, ajutorul și tămăduirea Sa.
Taina Sfântului Maslu se săvârșește cu precădere în perioadele de post. Sfântul Maslu este una din cele șapte Sfinte Taine ale Bisericii în care, prin rugăciunile preoților și ungerea cu untdelemn sfințit, se împărtășește credincioșilor harul vindecării trupești și sufletești, precum și iertarea păcatelor de la Vindecătorul Hristos. Prin rugăciunile rostite la slujba Sfântului Maslu, cerem de la Hristos tămăduire celor care se află în neputinţe sufletești și trupești, arătându-se prin aceasta dubla vindecare taumaturgică a celor prezenți și relația de interdependență trup-suflet, fără de care nu putem admite vindecarea deplină. De aceea, în Epistola Sobornicească a Sfântului Apostol Iacob, creștinul suferind este îndemnat „să cheme preoţii Bisericii şi să se roage pentru el, ungându-l cu untdelemn, în numele Domnului. Şi rugăciunea credinţei va mântui pe cel bolnav şi Domnul îl va ridica, şi de va fi făcut păcate se vor ierta lui” (Iacov 5, 14-15).
Cuvântul de învățătură a fost rostit de părintele protopop care a punctat faptul că „postul și rugăciunea sunt mijloace indispensabile prin care omul se apropie tot mai mult de Dumnezeu”, evidențiind alături de acestea puterea credinței și efectele ei asupra creștinului cu și prin Hristos, Domnul nostru „Singurul care îl poate tămădui pe om în mod plenar, celelalte presupuse «vindecări» care ni se pun înaintea ochilor noștri prin tehnica și mijloacele de astăzi fiind doar surogate sau ameliorări efemere lipsite de consistența harului dumnezeiesc”.
Părintele paroh Pavel Negrei a amintit faptul că „bucuria din cadrul acestei Sfinte Taine a fost deplină deoarece au participat și o parte dintre elevii Școlii Gimnaziale Măru, fideli fii ai Biserici lui Hristos, dimpreună cu cadrele didactice, care s-au rugat lui Dumnezeu, Tămăduitorul Suprem, să le vindece neputințele trupești și sufletești, întărindu-i pe mai departe în sfânta misiune a propovăduirii cuvântului adevărului Său în lume și societatea secularizată de astăzi!” (Prof. Cîmpean Constantin-Daniel)