Binecuvântare arhierească în prima zi a noului an
1 January 2024Numeroși credincioși au venit la Catedrala Episcopală din Caransebeș în prima zi din anul 2024 pentru a-I mulțumi lui Dumnezeu pentru binefacerile primite de la El în anul 2023 şi a-L ruga să-i binecuvinteze în noul an pentru a spori în dreapta credinţă, în dragostea către El şi cea către aproapele şi întru toate faptele bune. Sfânta Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare în prima zi a Noului An civil, când Biserica Ortodoxă prăznuiește Tăierea-împrejur cea după trup a Domnului şi face pomenirea Sfântului Vasile, a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Episcop Lucian, alături de un sobor de preoți și diaconi.
Părintele Episcop i-a îndemnat pe credincioșii prezenți la Sfânta Liturghie să reflecteze mai mult la semnificația Praznicului Împărătesc, „Tăierea-împrejur cea după trup a Domnului”. „Mântuitorului nostru Iisus Hristos s-a smerit și s-a golit de slava Sa dumnezeiască, ca noi să ne îndumnezeim și să ne asumăm cu adevărat și plenar jertfa pe care El a făcut-o pentru noi și pentru a noastră mântuire. Așadar, se cuvine ca la acest praznic al smereniei Mântuitorului și noi să ne smerim și să reflectăm la viața noastră de zi cu zi, să ducem o viață smerită, o viață cumpătată, o viață responsabilă, în cumințenie față de Dumnezeu și față de poruncile Lui”, a explicat Preasfințitul Lucian.
„Mântuitorul Hristos s-a făcut om asemenea nouă afară de păcat, s-a smerit și ne-a demonstrat de atâtea ori că El este Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat și om adevărat și se smerește pentru noi, neavând păcate, asumându-și păcatele noastre ale tuturor. Dar noi, care avem atâtea păcate personale, nu trebuie oare să ne smerim, să fim mai cuminți, să respectăm toate rânduielile bisericii, să venim în fiecare duminică și sărbătoare la Sfânta Liturghie și să ne împărtășim cât mai des posibil cu Trupul și Sângele Mântuitorului Hristos? Prin urmare, să reflectăm la toate aceste lucruri și să ducem o viață smerită în Hristos, să împărtășim dragoste tuturor oamenilor și mai presus de toți și de toate să-L iubim cu toată ființa noastră pe Mântuitorul”, a continuat ierarhul.
În noaptea dintre ani, Părintele Episcop a săvârșit slujba de mulțumire pentru anul ce a trecut, dar și de binecuvântare pentru cel nou, săvârșind rânduiala specială, în cadrul căreia a fost citit Acatistul Domnului nostru Iisus Hristos.
Cu prilejul Anului Nou ierarhul a urat, la finalul sfintei slujbe, tuturor credincioșilor, sănătate și un an roditor, iar celor care poartă numele Sfântului Vasile cel Mare, Arhiepiscopul Cezareei Capadociei, ani mulţi şi fericiţi, multă sănătate și binecuvântare, pace și bucurie.