Praznic împărătesc și bucurie duhovnicească la Reșița
2 February 2024La sărbătoarea Întâmpinării Domnului Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului i-a cercetat pe clericii și credincioșii Parohiei „Sfântul Iosif cel Nou de la Partoș” din Reșița. Ierarhul a săvârșit Sfânta Liturghie alături de un sobor de preoți și diaconi în biserica parohială la care au participat numeroși credincioși din parohie, dar și din întregul municipiu. De asemenea, s-au rugat la sfânta slujbă copii și tineri, care la momentul potrivit s-au împărtășit alături de credincioșii pregătiți cu Trupul și Sângele Domnului.
„Cu mare bucurie am revenit în municipiul Reșița, în mijlocul credincioșilor din Parohia «Sfântul Iosif cel Nou de la Partoș», chiar din centrul municipiului, pentru că aici, din anul 2021, nu am mai săvârșit o Sfântă Liturghie. Atât preoții, cât și credincioșii ne-au așteptat cu multă bucurie și cu multă dragoste. De dimineață, am fost întâmpinați în avlia Bisericii, iar, la Sfânta Liturghie, cu toții ne-am bucurat în Cerul cel de pe Pământ, pentru că am trăit o Liturghie foarte liniștită. Credincioșii au fost foarte atenți, atât la sfânta slujbă, cât și la cuvântul de învățătură”, a precizat Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului.
Totodată, Părintele Episcop s-a bucurat și de prezența elevilor care și-au desfășurat ora de Religie în tinda Bisericii lui Hristos:
„De asemenea, ne-am bucurat de prezența tinerilor și copiilor, pentru că, deși a fost zi lucrătoare, cei care au avut Religie au venit pentru o oră la Sfânta Liturghie, atât elevi de gimnaziu, cât și elevi de liceu.”
În încheiere, ierarhul i-a îndemnat pe credincioși să urmeze exemplul Sfinților și Drepților Simeon și Ana, care, aflați în templu, au avut bucuria de a-L întâmpina pe Domnul nostru Iisus Hristos, Biserica fiind locul în care omul Își întâmpină Mântuitorul, primind mântuirea sufletelor:
„Îi rugăm pe Sfinții și Drepții Simeon și Ana să ne ajute și nouă să fim răbdători, să fim rugători și să fim mai aproape de templu, adică de Biserica harului, de Biserica iubirii. Să înțelegem că doar în Biserică Îl putem întâlni pe Mântuitorul Iisus Hristos și Îl putem întâmpina pe Domnul și Mântuitorul sufletelor noastre. În Biserică, noi Îl întâmpinăm pe Domnul, dar mai ales Domnul ne întâmpină pe noi. Să înțelegem că doar în Biserică ne putem lucra mântuirea. De fapt, Biserica este laboratorul mântuirii noastre, laboratorul Învierii noastre.”
Pentru frumoasa activitate pastoral-misionară pe care o desfășoară părintele paroh Sevastian Pană, Preasfințitul Părinte Lucian l-a hirotesit iconom-stavrofor.
La finalul Sfintei Liturghii Părintele Episcop a săvârșit și o slujbă de pomenire pentru ctitorii, binefăcătorii și preoții ce au slujit în această biserică și au trecut la Domnul. De asemenea, părintele paroh i-a oferit Părintelui Episcop Lucian un engolpion.
Biserica parohială cu hramul „Sfântul Ierarh Iosif cel Nou de la Partoş“ din Reşiţa a fost construită în anul 1846, ulterior a fost mărită, în anul 1930. Între anii 1983 şi 1987, sfântul locaş a fost împodobit cu pictură în frescă, realizată de către Elvira Dăscălescu. Între anii 2007-2008 pictura a fost recondiționată de către Rita Aldea și fiul ei Dan Vulcan, iar iconostasul a fost poleit cu foiță de aur. La 15 septembrie 2008, Preasfințitul Lucian, a binecuvântat pictura bisericii ce se află în incinta Protopopiatului Reșița.