Binecuvântare arhierească în Filia Știnăpari
22 April 2024În duminica a 5-a din Postul Mare Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului a vizitat credincioșii din Filia Știnăpari aparținătoare Parohiei Cărbunari din Protopopiatul Moldova Nouă. Ierarhul a săvârșit Sfânta Liturghie alături de un sobor de preoți și diaconi în biserica parohială cu hramul „Pogorârea Sfântului Duh”. Răspunsurile liturgice au fost date de grupul psaltic „Ethos” al Episcopiei Caransebeșului. Au participat la sfânta slujbă credincioși din Știnăpari, dar și din Parohia Cărbunari. Părintele Episcop nu a mai slujit Sfânta Liturghie aici din anul 2013.
„Am ales ca în această duminică să slujim la Știnăpari pentru că nu am mai oficiat aici Dumnezeiasca Liturghie din anul 2013. Credincioșii din această comunitate euharistică s-au bucurat foarte mult că ne-am întâlnit și împreună, în această biserică importantă din Episcopia noastră, ne-am rugat ca Domnul să ne ajute să ne pocăim și să mergem în pace la casele noastre, așa cum s-a întâmplat și în Evanghelia de astăzi. Mântuitorul a slobozit-o pe femeia păcătoasă, i-a dăruit iertarea păcatelor și i-a spus cuvântul de mângâiere și de încurajare: «Credința ta te-a mântuit; mergi în pace!». Așa și noi astăzi în biserica Mântuitorului stând, am simțit cum harul Duhului Sfânt lucrează înlăuntrul fiecăruia dintre noi și credem că am pus început bun vieții noastre și ne-am hotărât să nu mai păcătuim și să mergem pe calea bătătorită de atâția sfinți, inclusiv de Sfânta Maria Egipteanca pe care în această duminică noi o cinstim și o pomenim. Așadar, în această duminică din urcușul nostru spre Învierea lui Hristos, ne-am bucurat alături de credincioșii din Știnăpari, credincioși puțini dar inimoși, care au grijă de această mireasă a lui Hristos”, a afirmat Preasfințitul Lucian.
Zidirea bisericii din Filia Știnăpari cu hramul „Pogorârea Sfântului Duh” a început în 1942, lucrările fiind finalizate în 1964. Arhitectura este sub forma unei corăbii. Este construită din piatră și cărămidă, acoperită cu tablă galvanizată. S-a pictat iconostasul în 1961, iar restul bisericii în 1971, de către Iulian Toader din Arad. A fost restaurată în întregime în 1996-1997.
În anul 2012 s-au efectuat lucrări pentru reabilitarea exteriorului bisericii, s-a vopsit și tabla de pe acoperiș; tot în anul 2012 s-a schimbat mobilierul din sfântul altar.
Preasfințitul Părinte Episcop Lucian a mai slujit în această comunitate în anul 2009, 2012, iar ultima slujire a fost în anul 2013. Filia are acum 56 familii cu aproximativ 81 de credincioși.
În cursul după-amiezii ierarhul a săvârșit o tundere în monahism la Mănăstirea Gornea.