Centrul Pastoral „Sfinții Împărați Constantin și Elena” a fost binecuvântat
28 April 2024Căminul care a deservit ca și cazare elevilor Seminarului Teologic „Episcop Ioan Popasu” din Caransebeș, atunci când el funcționa în clădirea Centrului Eparhial, a rămas în grija administrației eparhiale odată ce instituția de învățământ teologic s-a mutat într-o nouă locație. De atunci, prin purtarea de grijă a Preasfințitului Părinte Episcop Lucian această clădire a fost renovată periodic. În ultimii ani a suferit o schimbare radicală, renovându-se în totalitate.
Au fost amenajate toate încăperile, utilându-se pentru a putea deservi nevoilor Centrului Eparhial, în special cu ocazia hramului Catedralei Episcopale „Învierea Domnului”, atunci când Episcopia Caransebeșului desfășoară numeroasele activități spiritual-culturale intitulate sugestiv „Zilele credinței și culturii”.
Clădirea se află în curtea Centrului Eparhial al Eparhiei Banatului Montan. Întrucât au fost finalizate toate lucrările, în ajunul Floriilor Părintele Episcop Lucian a săvârșit slujba de sfințire a acestui Centru Pastoral ce este închinat „Sfinților Împărați Constantin și Elena”. Ierarhul a binecuvântat cu agheasmă și untdelemn sfințit toate încăperile recent renovate și înfrumusețate și i-a pomenit în rugăciune pe toți cei care au contribuit la amenajarea acestui edificiu.