Ciudanovița – Procesiunea „Drumul Crucii”
27 April 2024Și în acest an, cu o săptămână înainte de Pătimirile Mântuitorului nostru Iisus Hristos, clerici și credincioși din Episcopia Caransebeșului, dar și pelerini veniți din alte eparhii, au participat la tradiționala procesiune de la Ciudanovița.
Astfel, în vinerea Floriilor, un număr mare de preoți, credincioși din zona Văii Carașului, pelerini veniți din alte părți ale Banatului, dar și din Arhiepiscopia Timișoarei și Arhiepiscopia Craiovei, alături de ei fiind Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, s-au rugat la Ciudanovița, rememorând „Drumul Crucii” al Domnului.
În curtea Capelei „Nașterea Maicii Domnului” din Ciudanovița-Colonie Părintele Episcop a săvârșit o slujbă de pomenire pentru cei care au lucrat în această zonă și au trecut la Domnul, aici fiind o localitate minieră cunoscută, unde în trecut se exploata uraniu.
Întrucât este Săptămâna Floriilor, ierarhul a sfințit și ramuri de salcie, care au fost împărțite credincioșilor prezenți pentru a le purta în mâini pe tot traseul. Totodată, au fost împărțite tuturor credincioșilor cruciulițe, iconițe, colăcei și apă.
În continuare, pornind de la sfântul locaș, credincioșii alături de chiriarh au urcat spre locul numit de localnici „Dealul Golgota”. Pe tot parcursul drumului Grupul psaltic „Ethos” al Episcopiei Caransebeșului a cântat pricesne bisericești, iar la fiecare dintre cele 14 cruci, care au fost montate până sus, s-a făcut un popas, Preasfinția Sa înălțând rugăciuni și citind evangheliile din Săptămâna Patimilor.
„Foarte mulți credincioși în acest an și-au îndreptat pașii aici la Ciudanovița pentru ca în această zi frumoasă de primăvară să ne înălțăm duhovnicește, să ne hrănim mintea cu rugăciunile intense și profunde pe care le-am rostit pe acest drum al Crucii, un drum al purificării și curățirii noastre. Ne-am rugat astăzi și pentru cei bolnavi, așa cum am făcut-o pe tot parcursul acestui post al Paștilor. Pentru că suntem în anul omagial al pastorației și îngrijirii bolnavilor se cuvenea ca și la această procesiune, la acest drum al Crucii, să ne rugăm pentru cei bolnavi și nu în ultimul rând ne-am rugat pentru pacea a toată lumea, pentru pacea dintre popoare și neamuri, pentru pacea dintre oameni și pentru pacea dinlăuntrul nostru. Ne-am rugat și pentru iertarea păcatelor pentru că suntem la finalul acestui urcuș duhovnicesc și trebuie să ne mărturisim păcatele cu sinceritate și să primim din partea Mântuitorului dezlegare de păcate și cu vrednicie, cu frică de Dumnezeu, cu credință și cu dragoste să ne apropiem de sfântul potir și să ne împărtășim cu Sfintele Taine”, a afirmat Preasfințitul Lucian.
Procesiunea „Drumul Crucii” de la Ciudanovița a ajuns la cea de-a 10-a ediție și s-a încheiat după aproximativ patru ore de rugăciune și osteneală, iar toți cei prezenți au fost binecuvântați de către ierarh și din partea organizatorilor au primit și o mică gustare.