Hramul Filiei Giurgiova
24 April 2024La sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, credincioșii Filiei Giurgiova aparținătoare Parohiei Goruia din Protopopiatul Reșița, s-au bucurat de vizita Preasfințitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului. Părintele Episcop a mers în această comunitate deoarece biserica parohială de aici îl are ca ocrotitor pe acest sfânt purtător de biruință. Ierarhul a săvârșit Sfânta Liturghie a darurilor înainte sfințite alături de un sobor de preoți și diaconi, iar răspunsurile liturgice au fost date de grupul psaltic „Ethos” al Episcopiei Caransebeșului. Au participat la bucuria hramului credincioși din această parohie, dar și din împrejurimi, precum și autorități locale.
La finalul sfintei slujbe părintele paroh George Uscat i-a oferit Preasfințitului Lucian o icoană cu chipul Mântuitorului. „Se cuvenea ca înainte de praznicul Floriilor și înainte de Praznicul Praznicelor să revenim aici, să ne bucurăm împreună și să ne veselim duhovnicește cu acești credincioși harnici și darnici, pentru că întotdeauna răspund afirmativ chemării preotului și ajută sfânta biserică. Avem aici o biserică veche, dar care este înnoită periodic, exteriorul a fost refăcut, în interior pictura se păstrează foarte bine, mai sunt și alte lucrări de efectuat, dar cu ajutorul lui Dumnezeu, cu ajutorul bunilor credincioși, credem că le vom împlini pe toate spre slava lui Dumnezeu și în cinstea Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, ocrotitorul bisericii din Giurgiova și ocrotitorul multor biserici din întreaga creștinătate”, a afirmat Părintele Episcop.
„Îl rugăm pe Mântuitorul Hristos să ne ajute și nouă să fim și să devenim purtători de biruință așa cum l-a ajutat pe Sfântul Gheorghe să poată birui toate ispitele și toate provocările veacului acestuia. Sfântul Gheorghe a fost numit de Biserică purtător de biruință ca noi să privim la viața lui și să încercăm să călcăm pe urmele lui pentru a putea deveni purtători de biruință în lupta cu păcatul, cu patimile, cu fărădelegile și nu în ultimul rând să devenim și noi purtători de biruință. Atunci când poate ni se va cere să alegem între lumea aceasta, provocările veacului acestuia și Evanghelia lui Hristos, să îmbrățișăm și noi mucenicia, să ne dăm sufletul pentru Evanghelie, așa cum sfinții de la început au făcut lucrul acesta, pentru că l-au iubit la modul absolut și jertfelnic pe Mântuitorul Iisus Hristos”, a mai spus Preasfințitul Lucian.
Filia Giurgiova are în prezent 38 de familii cu aproximativ 94 de credincioși. Biserica parohială, cu hramul Sfântul Mare Mucenic Gheorghe a fost construită între anii 1770-1775, iar turnul în 1841.
Pictura a fost realizată in tehnica ulei de către pictorii Gheorghe Putnic din Biserica Albă și Filip Matei din Bocșa, în anul 1882. În anul 2001 s-a restaurat pictura din altar și naos, iar pronaosul a fost repictat. Tot acum s-au pictat în nișele de pe fațada bisericii Sfântul Mare Mucenic Gheorghe și Sfântul Mare Mucenic Dimitrie. Atât restaurarea cât și pictura au fost realizate de pictorii Ștefan Gurmai și Viorica Bodea din Dognecea.