Folclor, tradiție, cultură în județul Caraș-Severin: Festivalul In Memoriam Achim Nica
20 May 2024La 12 ani de la trecerea în veșnicie a rapsodului bănățean Achim Nica, Episcopia Caransebeșului, în colaborare cu Consiliul Județean Caraș-Severin, Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Caraș-Severin, Primăria Comunei Obreja și Casa de Cultură „George Suru” din Caransebeș, organizează Festivalul In Memoriam Achim Nica.
În premieră, ediția din acest an se va desfășura atât la Obreja, cât și la Caransebeș în perioada 23-24 mai. Evenimentele vor debuta joi, 23 mai, începând cu ora 11, cu o slujbă de pomenire pentru marele doinitor la Biserica din Obreja. În continuare, participanții vor porni, în alai, de la biserică la casa lui Achim Nica, unde se va dezveli placa comemorativă.
Tot cu acest prilej, începând cu ora 13, va fi inaugurat și punctul muzeistic la Căminul cultural „Achim Nica” din comună, urmând ca, în fața căminului cultural, începând cu ora 16, să se desfășoare tradiționalul spectacol folcloric, susținut de artiști renumiți, precum Ramona Vița, Dumitru Teleagă, Carmen Popovici Dumbravă, Adrian Stanca, Ștefan Isac, Craia Blaj, Elena Cozîltea, Traian Barbu și Andreea Stoicănescu, dar și Ansambluri folclorice din județ.
Omagierea marelui doinitor al Banatului va continua și a doua zi, începând cu ora 11, la Simpozionul „In Memoriam Achim Nica”, urmând ca, la ora 13:30, manifestările de la Obreja să se încheie cu o depunere de coroane și flori la mormântul vestitului rapsod.
La Caransebeș, doinitorul Achim Nica va fi omagiat printr-un spectacol folcloric, organizat în Parcul Teiuș și susținut de artiști de renume, precum Ramona Vița, Petrică Miulescu Irimică, Liliana Laichici, Gabi Zaharia și alții, dar și de ansambluri folclorice din Caraș-Severin, Timiș și Hunedoara.
Luni, 20 mai, a avut loc la sediul Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Caraș-Severin din Reșița o conferință de presă pentru promovarea evenimentelor susținută de Dan Mirea, managerul instituției, Ion Peia, primarul comunei Obreja și părintele arhimandrit Casian Rușeț, consilier cultural al Episcopiei Caransebeșului.