Cea de-a șasea ediție a proiectului educațional de tabere al Episcopiei Caransebeșului a debutat la Bocșa

25 June 2024 Off By Herea Darius
Cea de-a șasea ediție a proiectului educațional de tabere al Episcopiei Caransebeșului a debutat la Bocșa

Marți, 25 iunie, cea de-a șasea ediție a proiectului educațional de tabere al Episcopiei Caransebeșului – „Împreună pentru copiii noștri” – a debutat în orașul Bocșa. Fiind vorba despre o tabără la oraș, de tipul Tabăra din Inima Familiei, această tabără se află la cea de-a doua ediție de desfășurare a sa, la Bocșa, prima fiind organizată în anul 2022.

Tabăra reunește un număr de aproximativ 25 copii și tineri cu vârste cuprinse între 6 și 21 de ani care, timp de cinci zile, se vor bucura de un program diversificat de activități și propuse de cei 13 voluntari, sosiți în această tabără, special pregătiți pentru a susține ateliere specifice programelor de tabere Tabăra din Inima Satului și Tabăra din Inima Familiei.

Tabăra a debutat cu săvârșirea unei slujbe de Te Deum, de către părintele Mihai Ciucur, coordonatorul Departamentului de Tineret al eparhiei, dar și al proiectului de tabere, părintele Valentin Costea, parohul Bisericii „Adormirea Maicii Domnului” Bocșa, care găzduiește această tabără, precum și părintele Daniel Crecan, de la Parohia „Nașterea Maicii Domnului” Bocșa Vasiova. La festivitatea de deschidere au fost prezenți și reprezentanți ai Primăriei Orașului Bocșa, printre care și doamna Gabriela Șerban, directorul Bibliotecii Orășenești „Tata Oancea” din Bocșa.

De asemenea, parte din echipa de voluntari a acestei tabere sunt și două reprezentante ale Arhiepiscopiei Craiovei, sosite în Eparhia Caransebeșului ca urmare a programului de mentorat inițiat între eparhiile din Mitropolia Olteniei și Episcopia Caransebeșului, în vederea livrării conceptului de tabere TDIS și TDIF și pregătirea voluntarilor pentru a susține, în comunități rurale din Mitropolia Olteniei, tabere similare pentru copii și tineri. Astfel, timp de cinci zile, voluntarii ATOR Banatul de Munte, organizația reprezentativă de tineret a Episcopiei Caransebeșului, alături de voluntarii din Arhiepiscopia Craiovei, vor susține un număr de șase ateliere pentru copiii participanți la această tabără – Educație pentru viață, dezvoltare personală, comunicare și lucru în echipă, formare duhovnicească, jocuri și seri tematice, precum și ateliere de creații artistice.

„Cea de-a șasea ediție a proiectului nostru de tabere aduce cu sine noutate. Deși programul taberelor rămâne același ca în celelalte ediții anterioare, conținutul fiecărui atelier este unul inovativ, conturat pe metode ingenioase de predare și interacțiune cu copiii și centrat pe învățare experiențială și educație nonformală. Cei 130 de voluntari ai noștri s-au pregătit îndelung pentru susținerea celor șase ateliere, în cele 13 tabere din acest an, iar acest lucru este în sine o noutate adusă în proiect – programul de pregătire a voluntarilor, de care toți liderii de ateliere s-au ocupat atent, de-a lungul anului, astfel încât voluntarii sa beneficieze de formare teoretică și practică, pentru ca, o dată cu venirea verii, aceștia să fie pregătiți să interacționeze cât mai eficient cu tinerii și copiii județului nostru. Ne bucurăm că proiectul nostru de tabere debutează la Bocșa, care se află la cea de-a doua ediție a găzduirii acestei tabere, întrucât la Bocșa există un nucleu activ de copii care cresc și se formează în tinda Bisericii, prin grija și implicarea părintelui lor duhovnicesc”, povestește Anita Radics, coordonatorul rețelei de voluntari TDIS.

În vara acestui an, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, de programele de tabere educaționale de vară – Tabără din Inima Satului și Tabăra din Inima Familiei – se vor bucura peste 750 de copii și tineri de pe întreg cuprinsul Eparhiei Banatului de Munte.