Peste 620 de copii au participat la primele 11 tabere în comunitate organizate în Episcopia Caransebeșului

16 July 2024 Off By Herea Darius
Peste 620 de copii au participat la primele 11 tabere în comunitate organizate în Episcopia Caransebeșului

Primele 11 tabere în comunitate, de tipul TDIS (Tabăra din Inima Satului) și TDIF (Tabăra din Inima Familiei), s-au desfășurat, la nivelul Episcopiei Caransebeșului, în perioada 25 iunie – 16 iulie și au reunit 625 de copii și tineri cu vârste între 6 și 18 ani de pe întreg cuprinsul eparhiei.

Astfel, cu ajutorul unei rețele de aproximativ 100 de tineri voluntari, membri ai Asociației Tinerilor Ortodocși din Banatul de Munte, a fost posibilă organizarea, în paralel, în doar 3 săptămâni, a celor 11 tabere programate, care au însumat, un număr de 55 de zile de tabără, fiecare tabără având durata fixă de cinci zile.

Programul taberelor desfășurate până acum a fost următorul: TDIF Bocșa – ediția a doua, 25 – 29 iunie, TDIS Moniom – ediția a șasea,  27 iunie – 1 iulie, TDIF Anina, prima ediție, 28 iunie – 2 iulie, TDIS Grădinari – Greoni – ediția a treia, 2 – 6 iulie, TDIS Forotic, ediția a doua, 2 – 6 iulie, TDIS Marga – ediția a cincea, 3 – 7 iulie, TDIS Teregova – ediția a cincea, 4 – 8 iulie, TDIS Eftimie Murgu – ediția a doua, 8 – 12 iulie, TDIS Fârliug, prima ediție,  9 – 13 iulie, TDIS Șopotu Nou, ediția a doua, 10 – 14 iulie, TDIS Măureni, ediția a șasea, 12 – 16 iulie.

„S-au diferențiat, deja, trei categorii de comunități în care au avut loc tabere în această vară, astfel: comunități deja tradiționale, în care tabăra se desfășoară an de an, începând din anul 2019 – cum sunt taberele de la: Moniom, Măureni, Marga sau Teregova, localități în care tabăra este la a doua sau a treia ediție consecutivă – Șopotu Nou, Grădinari și Bocșa, ori a fost reluată după câțiva ani de pauză – Eftimie Murgu și Forotic, precum și comunități care organizează în premieră tabăra, cum sunt cele de la Anina și Fârliug. Ca și concluzie generală, din acest punct de vedere, se desprinde în mod clar ideea că, acolo unde taberele se organizează anual, implicarea comunității este mult mai bună, tabăra este organizată ireproșabil, este așteptată de întreaga comunitate ca un eveniment important pe agenda culturală, educațională și catehetică și, nu în ultimul rând, în aceste localități există deja nuclee de voluntari care continuă activitățile pe plan local”, a precizat părintele inspector Mihai Ciucur, de la Departamentul de Tineret al eparhiei.

În ceea ce privește numărul de copii participanți la aceste tabere, în acest an se remarcă un număr crescut de participanți la aproape toate taberele, în anumite comunități numărul copiilor depășind 50 sau 60 de participanți pe tabără. „S-a remarcat un interes sporit din partea comunităților tradiționale TDIS, cum ar fi cele de la Moniom, Marga, Teregova, în special, acolo unde am avut un număr mare de participanți, de regulă peste 60. Aceasta arată impactul deosebit pe care proiectul îl are la nivelul comunităților gazdă, acolo unde tot mai mulți copii doresc să participe la aceste activități, iar o parte dintre ei, cei mai mari, îmbracă deja tricoul de voluntar pentru edițiile viitoare ale taberei”, a mai precizat părintele Mihai Ciucur.

Taberele din această vară s-au desfășurat după modelul deja consacrat, de cinci zile în comunitate, fiecare tabără debutând cu rugăciunile de dimineață, săvârșite în bisericile parohiale și terminându-se cu serile tematice – culturale, distractive, folclorice ori de cultură generală, care au oferit copiilor șansa unor momente de neuitat petrecute în satele și orașele lor. Conceptul de tabără TDIS a cuprins, și în acest an, atelierele deja tradiționale: Dezvoltare personală, Educație pentru viață, Formare duhovnicească, Lucru în echipă și comunicare, Creații artistice și Jocuri și concursuri.  De asemenea, toți copiii au primit kit-ul taberei, format din: tricou personalizat, ecuson, broșura TDIS, sacoșă personalizată, precum și premii constând în: diplome, cărți, icoane și jocuri.

Totodată, au fost organizate ateliere pentru părinți, în cadrul cărora au fost dezbătute probleme specifice, iar în fiecare tabără copiii au participat la excursii, pelerinaje sau drumeții, organizate cu sprijinul partenerilor locali. Nelipsite din fiecare tabără a fost focul de tabără din ultima seară, precum și exercițiile și aplicațiile instructiv-educative oferite de polițiștii din mai multe structuri ale IPJ Caraș-Severin, reprezentanții de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență și cei la Centrul Antidrog.  

Un loc important l-a ocupat participarea copiilor la un program de rugăciune adaptat vârstei, format din rugăciunile de dimineață și de seară, citite de copii, precum și participarea la Sfânta Liturghie, așa numita „liturghia copiilor”, acolo unde cei mici s-au implicat activ la slujbă și s-au împărtășit cu Sfintele Taine. „Unul dintre obiectivele importante ale acestor tabere în comunitate îl reprezintă (re)descoperirea de către copiii și tinerii din satele și orașele județului a bisericii din comunitatea lor, precum și crearea unei relații mai apropiate cu preotul lor duhovnic. Suntem convinși, deci, că măcar o parte dintre copiii participanți la aceste tabere la ei acasă, care înainte mergeau rar sau deloc la biserică, vor fi mult mai prezenți și mai atașați de biserica și de preotul lor”, a mai subliniat coordonatorul proiectului, părintele Mihai Ciucur.

Organizatorii proiectului eparhial „Împreună pentru copiii noștri”, respectiv Departamentul de Tineret al Episcopiei Caransebeșului și ATOR Banatul de Munte, aduc mulțumiri tuturor partenerilor locali din comunitățile unde au avut loc tabere, respectiv: preoților parohi din satele și orașele implicate în proiect, directorilor de școli și dascălilor implicați, precum și primarilor, viceprimarilor, reprezentanților autorităților locale, oamenilor de bine și sponsorilor, care au sprijinit financiar, logistic și prin implicare directă organizarea acestor tabere. „TDIS a reușit și anul acesta un lucru extraordinar: acela de a aduce laolaltă și a lucra împreună, zeci de preoți, profesori, primari, părinți, reprezentanți ai instituțiilor locale și oameni de bine, care, cu toții, au înțeles chemarea pe care Biserica din Caraș-Severin a lansat-o spre a a vea grijă de copiii și tinerii noștri”, a concluzionat părintele Ciucur.

Referindu-se la implicarea și efortul tinerilor voluntari de la ATOR Banatul de Munte, Anita Radics, coordonatoarea rețelei de voluntari TDIS, a mărturisit: „Primele 11 tabere au fost o provocare pentru noi, echipa de voluntari a proiectului, din mai multe puncte de vedere. Pe de o parte, cei mai mulți dintre voluntari sunt noi, aflându-se pentru prima data în această calitate în tabere, însă chiar și așa, prin munca și dedicarea lor, dublate de pregătirea lor de către coordonatorii celor șase ateliere, au reușit să ducă pe umerii lor conținutul și folosul tuturor activităților într-un mod profesionist. Pe de altă parte, o provocare pentru noi au reprezentat-o grupurile de copii și tineri pe care i-am întâlnit sau reîntâlnit în comunitățile pe care le-am vizitat. Să fii voluntar TDIS, în astfel de contexte, implică o responsabilitate enormă, prin faptul că tinerii se ocupă de formarea și informarea altor tineri și copii, prin activități, cât și o frumusețe aparte, dată de diversitatea copiilor și tinerilor din fiecare comunitate din județ, lucru care ne provoacă și ne motivează să fim inventivi și, de multe ori, chiar spontani în susținerea atelierelor. Astfel, rolul voluntarilor în acest proiect a fost și este, ca de fiecare dată, crucial, întrucât fără ei, taberele nu s-ar putea susține. Există un atu din partea noastră, acela că voluntarii noștri sunt tineri care se pregătesc să propovăduiască, înapoi între ai lor, Cuvântul lui Dumnezeu, iar asta nu e puțin lucru. Pregătirea, responsabilizarea și formarea tinerilor spre a deveni voluntari și a susține activități, prin intermediul taberelor, și nu doar, s-a dovedit a fi, de multe ori, la noi, cel mai util instrument misionar pentru activitatea cu copiii și tinerii a Episcopiei Caransebeșului”.

Ultimele două tabere din acest an se vor desfășura în perioada 4 – 8 septembrie, la Caransebeș și Oravița și vor reuni, în total, peste 150 de copii și tineri din cele două orașe ale eparhiei.

Proiectul „Împreună pentru copiii noștri” este cel mai mare program de tabere educaționale și de voluntariat din județul Caraș-Severin, se desfășoară cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului și cu sprijinul mai multor instituții județene și locale, printre care amintim: Inspectoratul Județean de Poliție Caraș-Severin, ISU Semenic, precum și alte structuri județene ale MAI.

Din vara acestui an, taberele de tip TDIS au fost replicate și în eparhiile din Mitropolia Olteniei, în cadrul unui program comun de mentorat și consiliere, mai multe delegații de responsabili ai Biroului de catehizare a tineretului și voluntari din eparhiile din Oltenia fiind prezenți, în cadrul acestui schimb de experiență, la taberele din Episcopia Caransebeșului.