Bucurie duhovnicească la Mănăstirea Almăj-Putna
7 August 2024Mănăstirea Almăj-Putna din județul Caraș-Severin a îmbrăcat haine de sărbătoare marți, 6 august. Mulți preoți și credincioși din Valea Almăjului, dar și din alte părți, au venit la cest așezământ monahal pentru a sărbători praznicul Schimbării la Față.
Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului a delegat de la Centrul Eparhial pe părintele arhimandrit Constantin Timiș, vicar eparhial, pentru a săvârși Sfânta Liturghie. Părintele vicar, alături de un sobor de preoți și diaconi a săvârșit sfânta slujbă în altarul de vară al mănăstirii, la sfârșitul căreia a binecuvântat și prinoasele ce au fost pregătite potrivit tradiției din această zi. Mulți credincioși s-au împărtășit cu Sfintele Taine deoarece este și o perioadă de pregătire duhovnicească fiind postul Adormirii Maicii Domnului.
Răspunsurile liturgice au fost date de către grupul psaltic „Ethos” al Episcopiei Caransebeșului. Cu acest prilej părintele arhimandrit a explicat în cuvântul său că „Trebuie să știm că fiecare biserică este un Tabor în care suntem învăluiți de harul Duhului Sfânt și totodată avem și noi posibilitatea de a ne transfigura prin rugăciune. De reținut este faptul că Iisus s-a schimbat la Față în timp ce se ruga, ne relatează evanghelistul Matei. Și noi prin rugăciune ne putem transfigura, din răi devenim buni, din aroganți devenim smeriți și în felul acesta ne împărtășim de lumina Duhului Sfânt”.
„La acest praznic al Schimbării la Față a Mântuitorului vedem că destinația omului nu este mormântul, ci învierea și așezarea umanității în slava Preasfintei Treimi. De aceea Hristos își începe propovăduirea prin cuvintele «Pocăiți-vă căci s-a apropiat Împărăția Cerurilor». Spre această Împărăție călătorește omul de la naștere până la moarte, însă doar ascultând și împlinind poruncile dumnezeiești se umple de slavă. Suntem datori să-L ascultăm pe Hristos și porunca auzită de apostoli pe Tabor: «Acesta este Fiul Meu cel iubit, întru care am binevoit, pe Acesta să-L ascultați»”, a mai spus părintele arhimandrit.
La finalul Sfintei Liturghii părintele vicar a oferit din partea Preasfințitului Părinte Lucian diplome de recunoștință mai multor ctitori și binefăcători ai mănăstirii Almăj-Putna.
Iniţiativa de a ridica un aşezământ monahal la marginea satului Putna, de pe Valea Almăjului i-a aparţinut domnului plutonier adjutant Luca Zăvoianu, fiu al satului, care a donat terenul necesar. Mulți pelerini îi trec pragul, dar în fiecare an credincioșii din zonă și din toată țara, vin în număr mare să primească binecuvântarea lui Dumnezeu participând la rugăciunile şi slujbele care se oficiază cu prilejul hramului.
În toamna anului 1996 a început construcţia mănăstirii şi fost turnată temelia unei clădiri care cuprinde 19 chilii, paraclisul, trapeza şi bucătăria. Lucrările s-au făcut cu ajutorul financiar şi material al credincioşilor, fiind coordonate de domnul Luca Zăvoianu din Putna şi domnul proiectant Popovici Ioan, din părţile Almăjului (stabilit în Caransebeş), fără nicio pretenţie bănească.