Biserica „Sfântul Apostol Toma” din Şopotu Nou și-a sărbătorit hramul

7 October 2024 Off By Pavel Canea
Biserica „Sfântul Apostol Toma” din Şopotu Nou și-a sărbătorit hramul

În acest an, în duminica a 20-a după Rusalii, Biserica noastră îl pomenește pe Sfântul Apostol Toma, iar Preasfințitul Părinte Lucian Episcopul Caransebeșului a slujit într-o biserică ocrotită de acest Sfânt Apostol. Ierarhul a săvârșit Sfânta Liturghie în Parohia Șopotu Nou din Protopopiatul Băile Herculane alături de un sobor de preoți și diaconi. Părintele Episcop a ales să fie în mijlocul acestei comunități deoarece în prezent parohia este vacantă și a dorit să-i cerceteze pe credincioșii de aici în ziua hramului bisericii. Răspunsurile liturgice au fost date de grupul psaltic „Ethos” al Episcopiei Caransebeșului.

Au fost prezenți la această sărbătoare numeroși credincioși din parohie, precum și foarte mulți fii ai satului ce își desfășoară activitatea în alte zone ale țării noastre. Chiar dacă parohia este vacantă, Sfânta Liturghie este săvârșită neîntrerupt de un preot pensionar, precum și de părintele Atanasie de la Schitul „Sfinții Apostoli” Stăncilova, ce se află în această zonă.

„Sfântul Apostol Toma, ocrotește această biserică, această parohie și noi ne bucurăm că în acest an, 6 octombrie, a căzut într-o zi de duminică. Am ales astăzi să vin aici și pentru faptul că această parohie de 2 ani este vacantă, iar noi nu am mai slujit aici Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie din 2017. Sărbătoarea la Șopot a fost mare pentru că toată comunitatea a fost receptivă și prezentă la sfânta biserică, la Sfânta Liturghie. Aici oamenii sunt foarte atașați de biserica noastră și de rugăciune, iar astăzi s-au împărtășit circa 50 de credincioși cu Trupul și Sângele Mântuitorului Hristos. Avem și copii și tineri aici și credem că în această zonă a Văii Almăjului tradițiile, obiceiurile sănătoase se păstrează cu fidelitate, oamenii sunt credincioși, dar și conservatori, în sensul că țin foarte mult la portul popular, la graiul bănățean și la toate obiceiurile frumoase, pentru că sunt români ortodocși majoritari și foarte receptivi la mesajul bisericii noastre”, a afirmat Preasfințitul Lucian.

Parohia Șopotu Nou se află în Valea Almăjului și are aproximativ 150 de familii. Biserica cu hramul „Sfântul Apostol Toma” din Şopotu Nou a fost ridicată în a doua jumătate a secolului al 19-lea. A fost târnosită de către Nicolae Cornean, mitropolitul Banatului, în data de 27 octombrie 1963. Această parohie are ca și Filie localitatea Stăncilova.