Părintele protopop onorific Ioan Nicola a fost condus pe ultimul drum
30 October 2024Marți, 29 octombrie, de la ora 12.00, Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, împreună cu un sobor numeros de preoți și diaconi, au săvârșit slujba înmormântării pentru Prea Onoratul Părinte Protopop onorific Ioan Nicola, trecut la Domnul în data de 25 octombrie.
Înainte de slujba înmormântării, a avut loc Sfânta Liturghie oficiată de părintele arhimandrit Casian Ruseț, consilier cultural, părintele Virgil-Constantin Voinea, protopopul Caransebeșului și părintele Romulus Frîncu.
Slujba prohodirii a avut loc în Catedrala istorică „Sf. M. Mc. Gheorghe” din Caransebeș, lăcașul în care cu 60 de ani în urmă, părintele protopop Ioan a fost hirotonit în treapta diaconiei de către vrednicul de pomenire IPS Nicolae, Mitropolitul Banatului.
Prea Onoratul Părinte Virgil-Constantin Voinea, protopopul Caransebeșului, a dat citire necrologului întocmit de însuși Părintele Protopop Ioan, înainte de trecerea la cele veșnice.
La momentul cuvenit, Preasfințitul Părinte Episcop Lucian, Episcopul Caransebeșului a rostit un bogat cuvânt de mângâiere, în primul rând pentru familie, dar și pentru cei prezenți la acest eveniment, evocând slujirea preoțească și activitatea ctitoricească a părintelui protopop Ioan.
„Știm cu toții că, părintele Ioan, a slujit cu timp și fără timp Biserica lui Hristos. A militat încă din 1990 pentru reînființarea Episcopiei Ortodoxe Române a Caransebeșului. Visul i s-a împlinit. De fapt, toți preoții și credincioșii din Banatul de Munte au dorit ca această episcopie răstignită să se reînființeze, însă, parcă, părintele Ioan Nicola a luptat mai mult pentru această reînființare a episcopiei, pentru această înviere sau reînviere a Eparhiei Banatului de Munte. În 1994, Eparhia noastră s-a reînființat prin înscăunarea episcopului de vrednică pomenire Emilian Birdaș. Și, iată, la 30 de ani după reînființarea acestei episcopii, după ce în 5 octombrie am slujit aici Sfânta Liturghie și i-am pomenit pe cei care au reînființat Episcopia Caransebeșului și, în mod special, pe Mitropolitul Nicolae Corneanu și Episcopul Emilian Birdaș, iată, la sfârșitul lunii octombrie părintele protopop Ioan Nicola merge, ca să se întâlnească în Împărăția Cerurilor cu cei care ‹‹au luptat lupta cea bună›› în această viață. Cu Mitropolitul Nicolae care l-a hirotonit și cu Episcopul Birdaș pe care l-a iubit”, a subliniat Părinte Episcop Lucian.
Răspunsurile liturgice au fost date de către grupul psaltic „Ethos”, al Episcopiei Caransebeșului. Trupul a fost înhumat în cimitirul istoric „Sf. Ioan Botezătorul” din Caransebeș. (Pr. Romulus Frîncu)