Centrul de consiliere și psihoterapie „Sf. Nectarie” a fost inaugurat la Reșița

14 November 2024 Off By Herea Darius
Centrul de consiliere și psihoterapie „Sf. Nectarie” a fost inaugurat la Reșița

Miercuri, 13 noiembrie 2024, a avut loc, la Reșița, slujba de binecuvântare a  Centrului de consiliere și psihoterapie „Sf. Nectarie” al Episcopiei Caransebeșului, de către Preasfințitul Părinte Lucian, în prezența mai multor invitați din diverse domenii de activitate.

Evenimentul a avut loc în spațiul renovat și dotat corespunzător, situat la demisolul Catedralei „Schimbarea la față” din cartierul Govândari al municipiului Reșița și a reunit, alături de reprezentanții Departamentului de Tineret al eparhiei și clerici de la parohia gazdă, invitați din domeniul medical, reprezentanți ai Inspectoratului Școlar Județean, ai Direcției de Asistență Socială Reșița, precum și conducătorii structurilor MAI din județ.

Părintele episcop a binecuvântat spațiile celor două cabinete, care alcătuiesc Centrul de consiliere și psihoterapie „Sf. Nectarie”, respectiv: Cabinetul de psihoterapie Sf. Grigorie Decapolitul și Cabinteul de psihologie clinică „Sf. Mc. Sofia”, iar la finalul slujbei a oferit distincții și acte de cinstire celor implicați în amenajarea centrului. Astfel, domnul prof. univ. dr. Florin Bîrsășteanu, medic primar radiolog și doctor în științe medicale, administatorul Clinicii Bîrsășteanu din Reșița, a primit din partea ierarhului Crucea eparhială „Episcop Elie Miron Cristea”, clasa a doua pentru mireni, ca semn de recunoștință pentru sprijinul acordat în dotarea centrului, iar reprezentanții mai multor agenți economici, alături de părintele paroh Nicolae Hațiegan, au primit Diploma de recunoștință pentru sprijinul acordat în renovarea și amenajarea centrului.

În continuare, părintele inspector Mihai Ciucur, de la Departamentul de Tineret al eparhiei, a mulțumit părintelui episcop, binefăcătorilor și invitaților prezenți și a evidențiat cele trei direcții principale pe care se vor axa serviciile pe care centrul le oferă, respectiv: zona medicală, fiind vorba de intervenții de psihoterapie specializată pe diverse probleme, componenta socială – centrul urmând a se adresa cu prioritate pacienților din mediile defavorizate, precum și cea educațională – serviciile urmând a fi oferite prioritar copiilor și tinerilor, elevi și studenți, cu diverse probleme de ordin psihic și emoțional. Părintele inspector a subliniat, de asemenea, că oferirea unor astfel de servicii este o premieră pentru Episcopia Caransebeșului și, în forma aceasta, integrată, chiar la nivelul județului Caraș-Severin.

Domnul profesor universitar dr. Florin Bîrsășteanu a mulțumit, la rândul său, ierarhului pentru distincția primită și a evidențiat importanța unui astfel de centru la nivelul județului Caraș-Severin, felicitând, totodată, pe inițiatoarea acestui proiect, psihoterapeutul Georgiana Ciucur. Aceasta, în mesajul său, a prezentat principalele servicii pe care centrul le oferă, grupate pe cinci direcții, și anume: consiliere și psihoterapie pentru copii și tineri, consiliere și psihoterapie pentru părinți, consiliere de cuplu, consiliere și psihoterapie de grup, precum și consiliere oncologică (psiho-oncologie). De asemenea, doamna psihoterapeut Georgiana Ciucur a mulțumit ierarhului pentru susținere, prezență și încredere și și-a exprimat convingerea că centrul va aduce mult folos și mângâiere  pacienților și beneficiarilor săi.

 Au mai luat cuvântul: doamna Lidia Roșian, director în cadrul Direcției de Asistență Socială Reșița, prof. înv. primar Nicoleta Marcu de la Colegiul Național „Mircea Eliade” Reșița și Anita Radics, absolventă a studiilor de licență și masterale de psihologie, specializarea psihologie clinică.

În cuvântul de final, Preasfințitul Părinte Episcop Lucian a felicitat proiectul inițiat de psihoterapeutul Georgiana Ciucur și și-a exprimat încrederea în utilitatea unui astfel de serviciu la nivel Eparhiei Caransebeșului: „În Anul omagial dedicat pastorației și îngrijirii bolnavilor, suntem bucuroși că, aici, la Reșița, în spațiul situat la demisolul bisericii parohiei
Schimbarea la față, care își sărbătorește chiar astăzi cel de-al doilea hram – Sf. Ioan Gură de Aur – am binecuvântat și inaugurat acest centru, ocrotit de Sfântul Nectarie, și destinat celor aflați în diverse suferință psihice, emoționale și sufletești. Felicităm pe doamna preoteasă Georgiana Ciucur pentru această inițiativă și suntem convinși că, împreună cu preoții duhovnici, cu cadrele didactice și cu ajutorul altor specialiști din domeniul medical, putem aduce alinare și mângăiere celor aflați în diverse suferințe cauzate de adicții, tulburări, boli sau alte cauze”.

Centrul de consiliere și psihoterapie funcționează în spațiile recent amenajate, situate la demisolul Catedralei „Schimbarea la față” din cartierul Govândari și oferă serviciile aminte anterior în baza unui program care va fi definitivat în perioada următoare. Serviciile de consiliere și psihoterapie sunt oferite de către psihoterapetul Georgiana Ciucur, în cadrul cabinetului ocrotit de Sf. Grigorie Decapolitul, mai multe informații despre specificul și regimul acestora urmând a putea fi consultate în perioada următoare pe paginile de facebook și instagram ale centrului. Pe parcursul anului viitor se intenționează completarea ofertei centrului cu servicii de psihologie clinică, în cadrul cabinetului ocrotit de Sf. Mc. Sofia, situat, de asemenea, la demisolul Catedralei „Schimbarea la față” din municipiul reședință de județ.