Părintele pensionar Dumitru Bașulescu s-a mutat la Domnul

18 November 2024 Off By Herea Darius
Părintele pensionar Dumitru Bașulescu s-a mutat la Domnul

În 16 noiembrie 2024, credincioșii din frumosul sat bănățean Valea Bolvașnița, s-au întristat la aflarea veștii, că păstorul lor, preotul pensionar Bașulescu Dumitru a fost chemat la Dumnezeu pentru a sluji în veșnicie.

Părintele Bașulescu Dumitru s-a născut în 18 iulie 1952 în localitatea Mehadia, din părinții Bașulescu Dumitru și Ana. În perioada 1958-1966 frecventează școala generală cu durata de 8 ani din Valea Bolvașnița. În anii 1971-1975 animat de dragul de a sluji lui Dumnezeu la Sfântul Altar, urmează cursurile Seminarului Teologic „Episcop Ioan Popasu” din Caransebeș.

Terminând cursurile Seminarului din Caransebeș în anul 1975, se căsătorește și este hirotonit întru preot, pe seama parohiei Valea Bolvașnița. Dorind ca să-și desăvârșească studiile teologice, urmează cursurile Institutului Teologic în cadrul Universității din Sibiu în perioada 1975-1979.

Ca preot la Bolvașnița, părintele Bașulescu Dumitru s-a remarcat ca vrednic păstor de suflete, slujind cu timp și fără de timp pe Dumnezeu în perioada 1975-2005, fiind alături de credincioșii din Valea Bolvașnița atât la bucurii cât și la încercări și necazuri vreme de trei decenii.

În semn de pioasă memorie, trupul neînsuflețit al părintelui Bașulescu Dumitru a fost depus în Sfânta Biserică din Valea Bolvașnița unde credincioșii pe care i-a păstorit vreme de trei decenii, vor putea veni pentru a-și lua rămas bun de la păstorul lor, urmând ca în 20 noiembrie 2024 să fie înmormântarea părintelui la ora 11 precedată de Sfânta Liturghie săvârșită de la ora 9. (Pr. Traian Profir)