Simpozion studențesc-masteral și doctoral la Facultatea de Teologie din Arad

14 November 2024 Off By Herea Darius
Simpozion studențesc-masteral și doctoral la Facultatea de Teologie din Arad

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Timotei, Facultatea de Teologie Ortodoxă „Ilarion V. Felea” din Arad a organizat în data de 14 noiembrie 2024 Simpozionul național doctoral cu titlul Boală și suferință. Vocația terapeutică a Bisericii în lumea actuală, respectiv simpozionul studențesc-masteral cu titlul Principiile terapeutice ale sfinților–căi de restaurare în Hristos a condiției umane.

Evenimentul academic a debutat în Aula facultății, la orele 9.00, la care au luat parte Înaltpreasfințitului Părinte Dr. Timotei Seviciu, Arhiepiscopul Aradului, Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Aradului, Conf. Univ. Dr. Ovidiu Toderici, Prorectorul Universității ,,Aurel Vlaicu” din Arad, Prof. Univ. Dr. Florentina Munteanu, Directorul Școlii Doctorale Interdisciplinare din cadrul Universității „Aurel Vlaicu” din Arad, Pr. Prof. Univ. Dr. Cristinel Ioja, Decanul Facultății de Teologie, Prof. Drd. Alin Ciotea, reprezentantul adresanților evenimentului academic, dar și profesori, studenți, masteranzi și doctoranzi ai Facultății de Teologie din Arad, precum și din alte centre universitare: București, Sibiu, Cluj-Napoca, Iași, Craiova și Oradea.

În deschiderea manifestării Pr. Prof. Univ. Dr. Cristinel Ioja, Decanul Facultății de Teologie, a adresat cuvânt de salut invitaților și participanților, subliniind că Simpozionul național doctoral, dar și cel studențesc-masteral la care participă studenți din Facultățile de Teologie din Patriarhia Română reprezintă un exercițiu formativ și aplicativ asupra temei generale în câteva cuvinte cheie: boală, suferință, vindecare, terapie, vocația Bisericii. Părintele decan a subliniat rolul esențial pe care-l are Biserica în atenuarea și vindecarea bolii de diferite forme existente în lume, afirmând că „Lucrarea Preasfintei Treimi în Biserică și în lume este prin excelență o lucrare de vindecare. Biserica este spațiu al vindecării, având mijloacele vindecării și modelele vindecării omului în viețile Sfinților. Prin aceste evenimente, dorim să-i conștientizăm și mai mult pe studenții și doctoranzii noștri de forța terapeutică a Bisericii și să creăm în jurul acestei realități o dezbatere benefică aprofundării Teologiei și Antropologiei”.

Domnul Prorector, conf. univ. dr. Ovidiu Toderici a subliniat importanța conștientizării rolului pe care slujitorii Teologiei și ai Bisericii îl au pentru comunitățile noastre.

Doamna Director a Școlii doctorale interdisciplinare, prof. univ. dr. Florentina Munteanu, a exprimat bucuria și felicitările pentru conferințele și activitățile extracurriculare ce se vor desfășura în această zi, precum și pentru efortul de a edita constant revista Studia Doctoralia, ceea ce conferă o vizibilitate națională specială domeniului Teologie în cadrul teologiei românești.

Preasfințitul Emilian Crișanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Aradului, a mulțumit pentru felicitările transmise cu ocazia aniversării a 15 ani de arhierie, dând slavă lui Dumnezeu pentru slujirea încredințată. În cuvântul său, Preasfinția Sa a dat mărturie despre experiența comună a majorității oamenilor, care pot trece și prin clipe de boală și suferințe, cât și prin sănătate și bucurii, toate aceste stări având un sens pedagogic, de apropiere de Dumnezeu. Pentru momentele de slăbire a sănătății fizice sau spirituale, credinciosul are nevoie de lucrarea rugăciunii. Tocmai de aceea, Preasfinția Sa a editat o broșură, care reunește mai multe rugăciuni pentru vreme de boală, dăruită celor aflați în spitale, cu mai multe prilejuri.

Domnul doctorand Alin Ciotea a rostit un cuvânt din partea studenților doctoranzi, subliniind faptul că: „noi trebuie să fim o prezență vindecătoare pentru sistemul bolnav, societatea decăzută și propria persoană aflată pe drumul coborâtor, de multe ori, de la Ierusalimul cel ceresc spre Ierihonul mundan, păcătos”.

Tot în cadrul deschiderii festive a fost lansat și prezentat ultimul număr, 8 al revistei doctoranzilor Facultății de Teologie din Arad, Studia Doctoralia. Volumul însumează concluziile cercetărilor doctoranzilor noștri din anul 2023, evidențiind, totodată, implicarea Facultății de Teologie din Arad în activitatea de cercetare la nivelul școlii doctorale.

Apoi au urmat 3 prelegeri în plen.

IPS. Dr. Timotei Seviciu, Arhiepiscopul Aradului, a susținut conferința cu tema: Dimensiunea terapeutică a Bisericii. Înaltpreasfinția Sa a evocat câteva chipuri de personalități din Biserica Ortodoxă Română, care au slujit ca preoți și medici, invitând audiența spre a fi mereu cu atenție la recomandările medicilor.

PS. Dr. Lucian Mic, Episcopul Caransebeșului, a susținut conferința cu tema: Este vreunul dintre voi în suferință? (…) Este cineva bolnav între voi? (Iacov 5, 13-14). Succinte reflecții pastorale. Preasfinția Sa a surprins în disertația Sa câteva aspecte teologice, pastorale și liturgic-practice legate de slujirea preoțească a bolnavilor, insistând pe responsabilizarea reală a misiunii preoțești.

Domnul Lect. Univ. Dr. Florinel Cozma, medic primar (Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” din Arad), a susținut conferința cu tema: Anul omagial al îngrijirii bolnavilor din perspectiva medicului creștin. Aportul neuroteologiei. Domnul doctor a mulțumit pentru invitație, felicitând organizatorii pentru această inițiativă. În referatul prezentat, acesta a evidențiat câteva aspecte privitoare la asistența medicală, spirituală și psihologică a bolnavilor.

Apoi, evenimentul cultural-teologic a continuat pe secțiuni, după un program stabilit, unde studenții, masteranzii și doctoranzii prezenți și-au prezentat concluziile cercetărilor lor pentru evenimentul științific la care au participat în același timp implementându-se și o sesiune online. (Pr. Lect. Univ. Dr. Tiberiu Ardelean/www.arhiepiscopiaaradului.ro)