Îndemn părintesc la vremuri de restriște

26 March 2020 Off By Herea Darius
Îndemn părintesc la vremuri de restriște

Iată numele Domnului Care vine de departe, mânie înfocată și nor greu; buzele Sale sunt pline de urgie și limba Lui e foc mistuitor! Duhul Lui ca un șuvoi revărsat care ajunge până la gât, ca să cearnă pe neamuri cu sita nimicirii. Voi veți cânta atunci, ca în noaptea cea de praznic, cu bucurie în inimi, în sunetul de flaut, ca să mergeți în muntele Domnului, vârtutea lui Israel. (Isaia 30, 27-29)

Trăim cu toții momente de grea încercare duhovnicească și trupească ivită pe neașteptate în popor, deși neputințele noastre, ale tuturor, multe fiind, demult ne-au copleșit anunțând ceea ce va să vină. În aceste vremuri atât de confuze, în care constatăm fragilitatea sănătății și a vieții noastre, avem datoria să ne întrebăm cât de fragili sufletește am devenit.

În condiții de restriște pentru cler și popor trebuie să intensificăm solidaritatea socială, dar mai ales comuniunea duhovnicească prin rugăciune, postire și împărtășire din Trupul și Sângele Mântuitorului Hristos. Domnul ne îndeamnă spunând că cel ce va bea din apa pe care i-o voi da Eu nu va mai înseta în veac, căci apa pe care i-o voi da Eu se va face în el izvor de apă curgătoare spre viață veșnică (Ioan 4, 14). Numai pe această temelie euharistică vom putea face din vechile noastre ruine, zidire nouă și vom fi înnoitori de drumuri.

În ultima perioadă s-a hotărât că singurele spații care vor rămâne deschise pentru accesul oamenilor sunt spitalele, farmaciile și magazinele alimentare. Toate acestea ne asigură sănătatea trupească și traiul cotidian în perioadă de criză. Deși restricțiile afectează viața liturgică, nu putem să nu mărturisim că Biserica lui Hristos este hrană, medicament și sănătate deopotrivă pentru suflet și trup, adică pentru omul deplin, care este mai mult decât trup. Știm că Domnul Dumnezeu a zis cu regret înainte de potop: Nu va rămâne Duhul Meu pururea în oamenii aceștia, pentru că sunt numai trup (Facere 6, 3).

Drept urmare Vă adresez, rugămintea părintească de a păstra rugăciunea neîntreruptă în inima, în casa și în familiile Sfințiilor Voastre, dar și în comunitățile pe care le păstoriți, cu respectarea măsurilor dispuse de autoritățile publice și în cooperare cu acestea, asigurând totodată libertatea religioasă a credincioșilor de a participa la viața liturgică a Bisericii și de a primi asistență religioasă. Îndemnați pe credincioși, ca în acest răstimp al restricțiilor sociale să nu ne restricționăm duhovnicește, ci să sporim rugăciunea pentru medici, asistenți medicali și infirmieri, dar și pentru toți care se luptă cu această boală molipsitoare. Vă îndemnăm, astfel ca în intervalul de timp 20 martie-10 aprilie să săvârșiți zilnic Rânduiala slujbei care se face în vreme de boli molipsitoare și molime către Preasfânta Treime și către toți sfinții, la care să adăugați rugăciunea transmisă săptămâna trecută de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel. Numai împreună cu Hristos, Vindecătorul bolilor și Dătătorul de viață vom învăța din această suferință și neputință să prețuim pe deplin comuniunea liberă cu Dumnezeu, viața, sănătatea, dar și pe toți semenii noștri.

Vă încredințez părintește în mila Domnului Dumnezeu, în ocrotirea Maicii Sale și în rugăciunile tuturor Sfinților, căci ce-i foloseşte omului să câştige lumea întreagă, dacă-şi pierde sufletul? Sau ce ar putea să dea omul, în schimb, pentru sufletul său? căci de cel ce se va ruşina de Mine şi de cuvintele Mele, în neamul acesta desfrânat şi păcătos, şi Fiul Omului Se va ruşina de el, când va veni întru slava Tatălui său cu sfinţii îngeri (Marcu 8, 36-38).

Cu dragoste frățească și îmbrățișare părintească, al vostru împreună rugător,

+Lucian

Episcopul Caransebeșului