Părintele Ion Velcotă a trecut la Domnul
19 November 2020Părintele Ion s-a născut la 15 noiembrie 1958, în localitatea Șopotu Vechi, județul Caraș-Severin.
Încă de la hirotonia sa întru preot, anul 1984, părintele a păstorit satul său natal cu râvnă și devotament, întărind în sufletele credincioșilor dragostea pentru Dumnezeu și pentru Biserică, până la vremea pensionării, în anul 2019. Părintele a trecut la cele veșnice miercuri, 18 noiembrie 2020, la vârsta de 62 de ani.
În aceste momente de vremelnică despărțire de părintele Ion Velcotă, întru așteptarea Învierii de obște, părintele protopop Iosif Frenț, dimpreună cu preoții din cuprinsul Protopopiatului Băile Herculane, transmit sincere condoleanțe familiei îndurerate și îi asigură de întreaga compasiune, rugându-L pe Dumnezeu pentru întărirea şi mângâierea lor, iar pentru sufletul părintelui Ion, fratele nostru, Îl roagă pe Domnul și Mântuitorului nostru Iisus Hristos să-l aşeze în ceata sfinţilor Săi slujitori, încununându-l cu pace şi iubire, în lumina Preasfintei Treimi.(www.protopopiatulbaileherculane.ro)
Veșnica lui pomenire din neam în neam!