8 aprilie – Ziua Comemorativă a Respectării Demnității Umane a Victimelor Pandemiei de Covid-19
7 April 2021Învățătura de credință a Bisericii Creștine, de orice confesiune, recunoaște importanța inegalabilă a conceptului de demnitate umană. Demnitatea umană, credem noi, este recunoașterea realității că toate persoanele – și fiecare în parte – dețin o valoare specială, intrinsecă, strâns legată de natura lor umană. Pentru simplul fapt că cineva este om, acest lucru îi conferă această demnitate aparte, care izvorăște din credința că noi toți am fost creați „după chipul și asemănarea lui Dumnezeu” (Geneza, 1:26-27). Peste veacuri, acest concept de demnitate umană a fost în special promovat de comunitățile religioase din toată lumea – fie ele creștine, iudaice, musulmane, budiste, ș.a.m.d. – fiind una dintre realitățile pe care, fără echivoc, toate aceste comunități le împărtășesc. Valoarea umană a fiecărei persoane este intrinsecă și ea nu are legătură cu nicio caracteristică a persoanei, alta decât a fi om – sexul, vârsta, etnia, statutul social sau financiar, sau orice altă realitate, nu poate deteriora – și cu atât mai puțin influența – realitatea demnității umane.
În acest spirit, de-a lungul istoriei, dar în special în ultimul secol, toate statele democratice au evidențiat această caracteristică extinsă către toate persoanele rasei umane, transpunând-o în practică prin legislație și recunoaștere faptică – onoare și respect pentru fiecare persoană în parte. Onoarea și respectul sunt virtuți atemporale – acestea încep de la concepție și nu se încheie niciodată, extinzându-se inclusiv după moartea persoanei.
Pandemia de Covid-19 a adus înaintea noastră o realitate crudă, care a adus atingere inclusiv respectului față de persoanele care au decedat în urma infecției cu noul coronavirus. Din motive obiective, protocoalele de înmormântare a acestor victime au pus mai mult preț pe siguranța persoanelor care pot ajunge în contact cu corpurile neînsuflețite ale acestora, decât pe respectul și onoarea pe care cei plecați o au intrinsec, prin demnitatea umană de care aceștia se bucură. Astfel, multe dintre înmormântările victimelor de Covid-19 au fost organizate fără oficierea serviciilor religioase (indiferent de confesiunea din care victimele făceau parte), cu trupurile neînsuflețite dezbrăcate, închise în saci, și cu participarea extrem de limitată a celor dragi.
Credem, așadar, că demnitatea umană a victimelor pandemiei de Covid-19 trebuie în continuare recunoscută, în ciuda măsurilor dure, dar justificate din punct de vedere al siguranței sanitare.
În acest context, Asociația Tinerilor Ortodocși din Banatul de Munte propune instituirea zilei de 8 aprilie ca Zi Comemorativă a Respectării Demnității Umane a Victimelor Pandemiei de Covid-19. Propunem această zi ca prilej de aducere aminte și prețuire anuală a demnității umane a celor care au plecat dintre noi în acest mod tragic.
În această zi, invităm toate comunitățile religioase să se alăture nouă prin oficierea de slujbe de pomenire sau servicii religioase in-memoriam pentru victimele Covid-19. De asemenea, invităm instituțiile publice și orice alte entități cu caracter privat sau persoane să desfășoare activități cu caracter de comemorare și conștientizare a modului tragic în care aceste persoane au plecat dintre noi. Compasiunea și solidaritatea pentru cei dragi rămași în viață, precum și respectul și onoarea de care fiecare victimă a Covid-19 se bucură, sunt principiile care să ghideze organizarea acestor manifestări publice și acțiuni.
Alegerea datei de 8 aprilie nu este aleatorie. Pe data de 8 aprilie 2020, în urma unui accident casnic, asistenta medicală, preoteasa și mama Corina Radics a plecat din viața aceasta. După decesul fulgerător, aceasta a fost confirmată cu Covid-19, fiind înmormântată după protocoalele specifice acestor cazuri. Rudele dragi, prietenii, precum și comunitățile din Măureni, Șoșdea și Gherteniș, pe care aceasta le-a slujit îndelung din dubla ei misiune de asistentă medicală și preoteasă, nu au putut să îi fie alături pe ultimul drum. De asemenea, aceasta nu a beneficiat de o slujbă de înmormântare după rânduiala Bisericii pe care a slujit-o timp de peste 30 de ani. Sprijinul pe care l-a arătat față de lucrarea Bisericii în combaterea efectelor pandemiei a fost neîncetat, fiind mereu alături de soțul său, părintele Aurel Radics, în toate demersurile de ajutorare a celor afectați de această situație sensibilă. Corina Radics a fost, în excelență, un om al oamenilor și un slujitor neîncetat al aproapelui, pe care, de fiecare dată, l-a pus mai presus de propria persoană, valoare pe care, ca mamă, a insuflat-o și copiilor Emanuel și Anita. Anita Radics a fost unul dintre pionii importanți ai implicării ATOR Banatul de Munte în sprijinirea persoanelor afectate de pandemia de Covid-19 în Reșița și împrejurimi, prin campania umanitară „Mâinile Bucuriei”.
Moartea fulgerătoare și modul în care aceasta a fost condusă pe ultimul drum, precum și rana adâncă pe care aceste realități au imprimat-o asupra tuturor celor care au cunoscut-o, sunt motivele care ne determină să facem acest demers. Credem cu tărie că, printre celelalte zeci de mii de decese în urma infecției cu Covid-19, se regăsesc multe alte persoane care s-au asemănat Corinei Radics și vrem ca memoria acestora și demnitatea lor umană să nu fie date uitării.
Organizațiile, instituțiile sau persoanele publice care doresc să se alăture demersului nostru, sunt rugate să ne contacteze la numărul de telefon: 0784.983.382 (George Lăpădat).