Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul, cinstit în Banatul de Munte
15 July 2021Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul va fi cinstit cu mare bucurie în Eparhia Banatului de Munte, în care există numeroase biserici, schituri și mănăstiri închinate acestui sfânt, întrucât, până la data de 28 februarie 1950, când Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române l-a canonizat pe Sfântul Ierarh Iosif cel Nou de la Partoş, era socotit ca ocrotitor al Banatului. În continuare, credincioșii din Banatul de Munte au o evlavie deosebită față de Sfântul Ilie, deoarece este considerat ocrotitorul recoltelor și un exemplu de viețuire sfântă, precum precizează părintele arhimandrit Casian Rușeț, consilier cultural al Episcopiei Caransebeșului:
„Sfântul Ilie este cinstit în mod deosebit de bănățeni, atât de bănățenii care locuiesc în mediul rural, pentru că este considerat a fi ocrotitorul recoltelor lor, cât și de bănățenii care locuiesc în mediul urban, pentru că el reprezintă fidelitatea față de credința în Dumnezeul lor. De aceea, foarte multe mănăstiri din Banatul Montan îl au ca ocrotitor, pentru că mănăstirile polarizează în jurul lor credincioșii din toate locurile. Mai mult, pentru mănăstiri, Sfântul Ilie Tesviteanul este și un model de viețuire pustnicească și duhovnicească. De aceea, hramurile acestor mănăstiri, îndeobște cele care se află, pe vârfuri de munte, sunt așteptate cu multă evlavie de către credincioși și frecventate cu aceeași evlavie de aceștia. În nădejdea că, prin slujirea Sfântului Proroc Ilie Tesviteanul, prin cinstirea virtuților lui, și noi, cu toții, vom deveni adevărați cinstitori de Dumnezeu, păstrând, cu fidelitate, valorile creștinești pe care Domnul ni le transmite și care ne întăresc pe fiecare dintre noi, întru înfăptuirea vieții creștine.”
Sărbătoarea praznicului va începe încă de duminică, 18 iulie, la Schitul închinat Sfântului Ilie de pe Muntele Semenic, unde Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, va săvârși, în cea de-a patra duminică după Rusalii, Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie.
În ajunul praznicului, începând cu ora 18, Preasfințitul Lucian va oficia, alături de un sobor de preoți și diaconi, la Mănăstirea „Sfântul Ilie de la Izvor” din Bocșa Vasiova, Vecernia unită cu Litia, urmând ca, marți, 20 iulie, în ziua praznicului, începând cu ora 9, să fie săvârșită Sfânta Liturghie Arhierească în altarul de vară al așezământului monahal din Bocșa Vasiova, care, cu acest prilej, îmbracă veșmânt de mare sărbătoare, prăznuindu-și ocrotitorul.
Cel mai important lăcaș din Banatul de Munte, închinat Sfântului Ilie, este Catedrala Episcopală din Caransebeș întrucât cel de-al doilea hram este „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul”. Acest hram i-a fost dat de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, în data de 12 septembrie 2010, în ziua târnosirii, hramul principal fiind „Învierea Domnului”.
Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul este și ocrotitorul celor două schituri ce se află pe Muntele Semenic și pe Muntele Mic. Pe munții Banatului de Munte Sfânta Liturghie va fi săvârșită, în ziua hramului, de către delegații Preasfințitului Părinte Lucian.
Încă 13 biserici din cele patru protopopiate ale Eparhiei Caransebeșului își vor sărbători hramul. Băuțarul Inferior, Băuţarul Superior, Bucoşniţa, Marga şi Valea Timişului din Protopopiatul Caransebeş, Bogâltin, Luncaviţa, Mehadia, Pătaş şi Pârvova din Protopopiatul Băile Herculane, Oravița Română, Coronini şi Milcoveni din Protopopiatul Moldova Nouă.