Hramul Mănăstirii „Nașterea Maicii Domnului” din Băile Herculane
4 September 2021Cea dintâi mare sărbătoare din anul bisericesc ortodox este Naşterea Maicii Domnului, prăznuită la 8 septembrie. Cu acest prilej, Mănăstirea din Băile Herculane îmbracă veșmânt de sfântă sărbătoare, prăznuind hramul așezământului monahal.
Astfel, miercuri, 8 septembrie, începând cu ora 9, toți credincioșii care doresc să aducă slavă lui Dumnezeu și mulțumire Maicii Domnului pentru că s-a făcut Biserică a Mântuitorului nostru Iisus Hristos și pentru că mijlocește pentru creștinii drept măritori, sunt așteptați să ia parte la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, oficiată de Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, la troița unde va fi amenajat un altar de vară în apropierea Mănăstirii din stațiunea Băile Herculane.
Mănăstirea cu hramul „Naşterea Maicii Domnului” din stațiunea Băile Herculane are în prezent 4 vieţuitoare. La propunerea Preasfinţitului Părinte Lucian, în anul 2007, Sinodul Mitropolitan al Mitropoliei Banatului a ridicat aşezământul la rang de mănăstire, împodobindu-se astfel salba de mănăstiri din Episcopia Caransebeşului. Între lucrările de amenajare executate recent s-a aflat şi refacerea Sfintei Mese, sfinţită de Preasfinţitul Lucian la data de 4 decembrie 2010, ocazie cu care mănăstirea a primit şi al doilea hram „Sfânta Mare Muceniță Varvara”. În anul 2020 a fost târnosit paraclisul așezământului monahal ca urmare a reconfigurării spațiului liturgic prin mărire și orientarea altarului spre răsărit. În prezent mănăstirea este administrată de părintele protosinghel Nectarie Câșlariu.