Comemorarea Arhiereului Filaret Musta
15 October 2021Luni, 18 octombrie, începând cu ora 12:00, Episcopia Caransebeșului organizează un eveniment de comemorare și cinstire pentru arhiereul Filaret Musta. Manifestarea se va desfășura la cimitirul istoric al Bisericii „Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul” din Caransebeș, unde va avea loc inaugurarea și sfințirea monumentului funerar dedicat Arhiereului Filaret Musta (1839-1930).
Va fi prezent și Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, precum și membrii familiei Musta, fiind așteptați și cei care doresc să se alăture acestei manifestări de comemorare și cinstire. Evenimentul este organizat cu prilejul aniversării centenarului primirii arhieriei (1921-2021) și în contextul „Anului comemorativ al celor adormiți în Domnul, valoarea liturgică și culturală a cimitirelor”.
„Comemorarea arhiereului Filaret Musta prin recondiționarea monumentului funerar, care este ridicat în cimitirul istoric al Episcopiei Caransebeșului, reprezintă un gest de recunoștință pentru unul dintre marii ierarhi și în același timp marii bărbați ai neamului, pentru că în timpul activității sale a cumulat mai multe calități, care l-au confirmat în această demnitate de ierarh”, a explicat părintele arhimandrit Casian Rușeț, consilier cultural al Episcopiei Caransebeșului..
„Arhiereul Filaret Musta a slujit 51 de ani în administrația bisericească, dar și în administrația publică, toate acestea culminând cu momentul primirii arhieriei, dar și cu momentul alegerii sale ca senator în primul Parlament al României. De aceea, în contextul anului comemorativ noi cinstim în primul rând personalitățile care s-au remarcat în viața Episcopiei Caransebeșului, dar îi cinstim și prin faptul că le recondiționăm monumentele, care rămân niște borne fundamentale ale identificării lor în prezent, dar și în viitor”, a mai spus părintele consilier.
Personalitatea Arhiereului Filaret Musta este complexă, având în timpul vieții multe calități: profesor de teologie, director al Institutului de Teologie din Caransebeș, vicar episcopesc și senator în primul Parlament al României Mari. A trecut la cele veşnice în 14 octombrie 1930, la vârsta de 91 de ani şi a fost înmormântat în cimitirul „Sfântul Ioan” din Caransebeş.