Dăruind un strop de viață în Postul Mare la Caransebeș
21 March 2022Într-o perioadă complicată în care criza donatorilor de sânge se resimte puternic, dar și în vremea Postului Mare, când suntem chemați să intensificăm rugăciunea și să o împletim cu faptele bune, Episcopia Caransebeșului, în colaborare cu Spitalul Municipal de Urgență din Caransebeș și Centrul de Transfuzie Reșița, organizează o campanie de donare de sânge.
Astfel, luni, 28 martie, și miercuri, 30 martie, între orele 8,30 și 13, toți cei care doresc să dăruiască un strop de viață prin donare de sânge sunt așteptați la Ambulatoriul Spitalului Municipal (str. Grădinilor, nr. 12), aflat la parterul clădirii. Certificatul verde nu este necesar pentru a dona.
Campania este organizată cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, care invită toți credincioșii să poarte sarcinile unii altora, înfăptuind binele în toată vremea și în tot ceasul, dar mai ales în Postul Mare, când creștinii pășesc, alături de Mântuitorul Hristos, dar și alături de cei aflați în suferință, pe calea spre Înviere.