Învierea, în lumina faptelor bune
17 April 2020 Off By Herea DariusÎntr-o perioadă în care viața a devenit o cale a Crucii, impusă de contextul pandemiei COVID-19, în care oamenilor le-a devenit din ce în ce mai greu să procure lucrurile necesare supraviețuirii, spitalele au mare nevoie de echipamente de protecție, aparatură medicală și produse igienico-sanitare, iar credincioșii poartă dorul comuniunii și al Împărtășaniei cu Tainele lui Hristos, Biserica Mântuitorului, mai vie, mai dinamică și mai rugătoare decât oricând, s-a alăturat oamenilor pe drumul spre Golgota, împletind rugăciunea cu fapta bună, în întreg cuprinsul Eparhiei Caransebeșului.
Numărul solicitărilor de sprijin, de până acum, în Episcopia Caransebeșului, a fost 1302, dintre care 30 redirecționate către alte instituții, 1050 rezolvate la nivelul unităților de cult, iar 222, rezolvate în parteneriate cu alte instituții și ONG-uri din Caraș-Severin.
Contravaloarea ajutoarelor acordate este de 119.738 de lei, din care s-au distribuit 55.775 lei pentru hrană caldă, 26.734 lei pentru pachete alimentare, 100 lei pentru apă îmbuteliată, 4640 lei pentru cumpărături de primă necesitate, 1230 lei pentru plată facturi, 9680 lei pentru spațiile de cazare oferite în scopul carantinei, 1391 lei pentru servicii medicale, 200 lei pentru transportul la serviciile medicale, 17.088 lei pentru aparatura medicală donată spitalelor și 2900 lei pentru donații de produse igienico-sanitare.
Resursele materiale folosite, însă, nu ar însemna nimic fără parohiile și voluntarii implicați, care, prin timpul dăruit celor aflați în nevoie, iar, dincolo de timp, prin sufletul dăruit, aceștia au oferit, pe lângă ajutoarele materiale de mare folos pentru un trai decent, un colț de Cer de mare folos spre întărire duhovnicească. Astfel, numărul de parohii în care Lumina Învierii s-a răspândit deja prin fapte bune este de 84, iar numărul oamenilor implicați în acțiunile filantropice, atât angajați, cât și voluntari, este 267.
„În Golgota fiecărui suflet, în cele mai adânci suferințe ale sale și în cele mai mari nevoi, Dumnezeu este alături de fiecare dintre noi, deseori lucrând prin noi înșine, spre a ne învăța să ne purtăm sarcinile unii altora și pentru ca noi să înțelegem că «Hristos a înviat!» nu este doar o urare sau un salut, ci un adevăr care trebuie propovăduit pretutindeni și oricând, prin speranța și lumina dăruită aproapelui”, a subliniat părintele Gabriel Gozman-Pop, consilier al Sectorului Social-Filantropic din cadrul Episcopiei Caransebeșului, ca o concluzie generală, dar de suflet, a campaniei filantropice prin care Eparhia Banatului Montan arată că un virus poate răpi sănătatea trupească, dar niciodată credința, nădejdea și dragostea.