Pe Drumul Crucii spre Înviere

Pastorală la măritul Praznic al Învierii Domnului – 2020

† LUCIAN,

DIN MILA LUI DUMNEZEU,

EPISCOP AL CARANSEBEŞULUI

Preacuviosului cin monahal, Preacucernicului cler

şi preaiubiților credincioși din cuprinsul Eparhiei Caransebeșului,

Har, pace și bucurie de la Dumnezeu – Tatăl, Fiul și Sfântul Duh,

iar de la noi părintești binecuvântări!

Preacuvioși și Preacucernici Părinți,

Iubiți credincioși și credincioase,

HRISTOS A ÎNVIAT!

„Având împrejurul nostru atâta nor de mărturii, să lepădăm orice povară și păcatul ce grabnic ne împresoară și să alergăm cu stăruință în lupta care ne stă înainte, cu ochii ațintiți asupra lui Iisus, începătorul și plinitorul credinței, Care, pentru bucuria pusă înainte-I, a suferit crucea, n-a ținut seama de ocara ei și a șezut de-a dreapta tronului lui Dumnezeu” (Evrei 12, 1-2).

În perioada Postului Mare ce tocmai s-a încheiat, am încercat fiecare dintre noi „să lepădăm orice povară și păcatul ce grabnic ne împresoară” și să avem permanent „ochii ațintiți asupra lui Iisus, începătorul și plinitorul credinței” așa cum ne spune atât de frumos apostolul neamurilor. Postul Mare este pentru un creștin conștient și conștiincios un autentic Drum al Crucii, pe care Hristos Domnul ne invită să-l parcurgem împreună cu El, pentru mântuirea noastră. Mântuitorul a parcurs acest drum de dragul nostru acum aproape două mii de ani, oferindu-ne prin jertfa de pe Crucea Golgotei, mântuirea obiectivă și ne așteaptă în fiecare an și în fiecare zi, să ne asumăm și noi crucea vieții cu demnitate și responsabilitate, înțelegând cu adevărat ce înseamnă cuvintele: „Oricine voiește să vină după Mine să se lepede de sine, să-și ia crucea și să-Mi urmeze Mie” (Marcu8, 34).

Nu întâmplător la mijlocul Postului Mare – pe acest Drum al Crucii – avem o duminică specială închinată Sfintei Cruci, în care Dumnezeu ne invită și pe noi la purtarea Crucii și la mărturisirea Celui Care a fost răstignit pe ea. În toată viața noastră trebuie să avem ochii ațintiți asupra Mântuitorului, Care „a suferit crucea, n-a ținut seama de ocara ei” (Evrei 12, 2), dar mai ales în perioada Postului Mare suntem datori să înțelegem mai bine, că pentru noi cei ce ne mântuim, cuvântul crucii este puterea lui Dumnezeu (cf. I Corinteni 1, 18) și numai suferind și noi crucea, dând dovadă de jertfă, înțelegem că necazurile care vin asupra noastră sunt pentru certarea și îndreptarea fiecăruia și toate fac parte din crucea vieții noastre pe care o purtăm pe Drumul spre Înviere.

În Duminica a treia din Postul Mare, închinată Sfintei Cruci, am rostit și am cântat: „Crucii Tale ne închinăm Hristoase și Sfântă Învierea Ta o lăudăm și o mărim”, iar acum la ÎnviereaDomnului cântăm cu bucurie în suflet: „Câți în Hristos v-ați botezat, în Hristos v-ați și îmbrăcat”. Dacă ne închinăm Crucii cele de viață făcătoare înțelegem că Hristos a murit și a înviat pentru noi și celor care ne-am botezat și ne-am îmbrăcat întru El, ne oferă bucuria și pacea care izvorăsc din lumina învierii Sale, căci întotdeauna dincolo de cruce, de suferință și de jertfă, se întrezărește Lumina Învierii și biruința. Cu alte cuvinte, cine își asumă crucea ajunge sigur la înviere – așa cum Hristos a suferit crucea „și a șezut de-adreapta tronului lui Dumnezeu” (Evrei 12, 2).

Iubiţi fraţi și surori în Hristos Domnul,

Ne aflăm cu toții într-o perioadă complicată, ne găsim în mijlocul unei crize globale, suntem derutați și dezorientați, nu știm exact cum am ajuns în această situație și mai ales nu știm cât va mai dura și când se va încheia pandemia. Această boală respiratorie a cuprins neamul omenesc, mai ales în Postul Mare, când trebuia să inspirăm rugăciunea precum aerul, și iată dintr-o dată sute de milioane de oameni au fost nevoiți să rămână izolați la domiciliu, carantinați și obligați de autorități să rămână acasă pentru siguranța lor și a semenilor lor, foarte mulți pierind răpuși de această boală molipsitoare.

La praznicul cel mare al Învierii Domnului din acest an ne punem fireasca întrebare: Oare această situație bizară și nemaiîntâlnită face parte din crucea vieții fiecăruia dintre noi? A trebuit în acest post, pe lângă celelalte lupte pe care le avem fiecare cu patimile și răutățile dinlăuntru, să avem o luptă în plus cu această boală trupească? Dar nimic nu este întâmplător. Criza acestei lumi și boala trupului au la bază criza spirituală profundă în care se află omenirea de mai multă vreme. Cu toții ne-am îndepărtat de Dumnezeu, ne-am lepădat de cruce într-o formă sau alta, Biserica lui Hristos nu a mai fost o prioritate în viața noastră, rugăciunea intensă și constantă nu a mai fost aerul proaspăt pe care să-l respire continuu sufletul nostru, iar Sfânta Liturghie și Sfânta Euharistie nu au mai prezentat importanță pentru omul modern, permanent grăbit spre nicăieri.

Acum, pe Drumul Crucii spre Înviere suntem izolați și tânjim după ceea ce a fost mai înainte, dar nu am știut să prețuim. Acum ne dăm seama mai bine ce privilegii și daruri am avut, iar pentru păcatele noastre le-am pierdut chiar la Praznicul Învierii, când trebuia să fim împreună la biserică și acasă cu toate rudele, cu toți prietenii și din toată ființa noastră să zicem „Aceasta este ziua pe care a făcut-oDomnul să ne bucurăm și să ne veselim întru ea” (Psalmul 117, 24).

În aceste vremuri tulburi, la acest Praznic al Învierii Domnului, praznic de bucurie și veselie duhovnicească, în loc să medităm la Evangheliile Învierii, la cântările pascale și slujbele speciale care se oficiază în Săptămâna Luminată, mai degrabă ne gândim la cuvintele Sfântului Apostol Pavel rostite în vremea aceea corintenilor și în vremea aceasta tuturor oamenilor: „Cuvântul Crucii, pentru cei ce pier, este nebunie; iar pentru noi, cei ce ne mântuim, este puterea lui Dumnezeu. Căci scris este: «Pierde-voi înțelepciunea înțelepților și știința celor învățați voi nimici-o». Unde este înțeleptul? Unde e cărturarul? Unde e cercetătorul acestui veac? Au n-a dovedit Dumnezeu nebună înțelepciunea lumii acesteia? … Fiindcă și iudeii cer semne, iar elinii caută înțelepciune, însă noi propovăduim pe Hristos cel răstignit: pentru iudei, sminteală; pentru neamuri, nebunie. Dar pentru cei chemați, și iudei și elini: pe Hristos, puterea lui Dumnezeu și înțelepciunea lui Dumnezeu” (I Corinteni1, 18-20 și 22-24) și iarăși „Nimeni să nu seamăgească. Dacă i se pare cuiva, între voi, că este înțelept în veacul acesta, să se facă nebun, ca să fie înțelept. Căci înțelepciunea lumii acesteia este nebunie înaintea lui Dumnezeu, pentru că scris este: «El prinde pe cei înțelepți în viclenia lor». Și iarăși: «Domnul cunoaște gândurile înțelepților, că sunt deșarte». Așa că nimeni să nu se laude cu oamenii. Căci toate sunt ale voastre: […] fie lumea, fie viața, fie moartea, fie cele de față, fie cele viitoare, toate sunt ale voastre. Iar voi sunteți ai lui Hristos, iar Hristos al lui Dumnezeu” (I Corinteni3, 18-23).

Rămânând în atmosfera plăcută și binecuvântată a epistolelor pauline, care au subliniat întotdeauna realitatea din vremea aceea, dar și realitatea din vremea aceasta, cuvântul inspirat rămânând neperimat, ci mereu actual și de o importanță vitală pentru un suflet dornic de mântuire, vedem cum Sfântul Pavel prin cuvântul său ne încurajează și pe noi care suntem tulburați, dar nu deznădăjduiți: „Ați uitat îndemnul care vă grăiește ca unor fii: «Fiul meu, nu disprețui certarea Domnului, nici nu te descuraja, când ești mustrat de El. Căci pe cine îl iubește Domnul îl ceartă, și biciuiește pe tot fiul pe care îl primește». Răbdați spre înțelepțire. Dumnezeu se poartă cu voi ca față de fii. Căci care este fiul pe care tatăl său nu-l pedepsește? Iar dacă sunteți fără de certare, de care toți au parte, atunci sunteți fii nelegitimi și nu fii adevărați. Apoi dacă am avut pe părinții noștri după trup, care să ne certe, și ne sfiam de ei, oare nu ne vom supune cu atât mai vârtos Tatălui duhurilor, ca să avem viață? Pentru că ei, precum găseau cu cale, ne pedepseau pentru puține zile, iar Acesta, spre folosul nostru, ca să ne împărtășim de sfințenia Lui” (Evrei 12, 5-10).

Așadar să rămânem pe mai departe ancorați în Dumnezeu, comportându-ne ca niște fii ascultători și răbdători, primind tot ceea ce Domnul Hristos ne trimite spre îndreptarea noastră și spre folosul nostru, ca să ne împărtășim de sfințenia Lui și de iubirea jertfelnică și milostivă pe care ne-o arată prin Crucea și Învierea Sa.

Iubiţi credincioși și credincioase,

Într-un sens mai larg putem spune, fără să exagerăm, că toată viața creștinului este un Drum al Crucii spre Înviere, deoarece sfârșitul vieții reprezintă de fapt învierea noastră, biruința noastră, câștigul și mântuirea. „Pentru mine viață este Hristos și moartea un câștig” (Filipeni 1, 21) – ne spune acelașiconvertit de pe drumul Damascului. Urcăm împreună cu Hristos Golgota vieții noastre având Crucea armă împotriva diavolului și scut nebiruit, ca la sfârșitul călătoriei să putem primi cununa biruinței, în ziua a opta – a Învierii lui Hristos și a învierii noastre – și în vecii nesfârșiți să putem spune cu sfinții și cu toți drepții – Hristos a înviat!

Drumul Crucii așadar, este toată viața creștinului, iar moartea omului credincios este învierea cu Hristos. Tot Sfântul Apostol Pavel ne întărește și ne confirmă acest adevăr existențial și ultim zicându-ne: „Dacănădăjduim în Hristos numai în viața aceasta, suntem mai de plâns decât toți oamenii. Dar acum Hristos a înviat din morți, fiind începătură (a învierii) celor adormiți. Că de vreme ce printr-un om a venit moartea, tot printr-un om și învierea morților. Căci, precum în Adam toți mor, așa și în Hristos toți vor învia. […] Vrăjmașul cel din urmă, care va fi nimicit, este moartea” (I Corinteni 15, 19-22și 26). Dacă privim așa lucrurile, atunci vom înțelege sensul profund al Sfintelor Paști, întrucât cuvântul „Paște” (Pesah) avea la vechii evrei înțelesul de trecere, fiind de fapt chemarea de a trece de la întunericul morții la lumina vieții veșnice (cf. I Corinteni 15, 51-58).

Prin urmare, toate necazurile și suferințele din această viață, din acest Drum al Crucii, pălesc în fața luminii celei neapuse și veșnice a Învierii lui Hristos.

Dacă vrem cu adevărat să luptăm până la sfârșit „lupta cea bună” și să luăm „cununa biruinței”, atunci în fiecare zi suntem datori să ne curățim, să ne pocăim, să ne smerim, să ne schimbăm viața și să punem început bun vieții noastre „[…] căci Paştile nostru Hristos S-a jertfit pentru noi. De aceea să prăznuim nu cu aluatul cel vechi, nici cu aluatul răutății și al vicleșugului, ci cu azimele curăției și ale adevărului” (I Corinteni 5, 7-8).

Iubiţi fii ai Învierii lui Hristos,

În acest cuvânt pascal l-am citat foarte des pe cel mai mare misionar creștin și pe cel mai neînfricat propovăduitor și mărturisitor al Evangheliei lui Hristos – Sfântul Pavel – apostolul neamurilor. Acest mare apostol ne întărește și pe noi astăzi în acest context complicat în care trăim pe plan mondial, căci Saul din Tarsul Ciliciei l-a propovăduit pe Hristos Cel Răstignit și Înviat din Orientul Mijlociu până în Peninsula Iberică. El a dat dovadă de mult curaj și zel pastoral în vremuri la fel de grele și complicate, când conducătorii lumii de atunci, îi persecutau pe creștini și îi considerau vinovați pentru toate relele și nenorocirile care se abăteau asupra imperiului. Conducătorii păgâni ai lumii antice nu voiau să renunțe la viața luxoasă, plină de desfătări lumești și mai ales nu înțelegeau că omul indiferent de statutul social pe care îl are trebuie considerat aproapele nostru și nu sclavul nostru.

În plină epocă sau orânduire sclavagistă, Pavel apostol al lui Hristos, neobosit și neplictisit,colindă din cetate în cetate, încurajându-i pe creștini, îndrumându-i pe calea mântuirii și rugându-se împreună cu ei, încât bisericile locale să se întărească și să sporească. Să-l ascultăm încă o dată pe acest mare apostol care ne îmbărbătează și pe noi creștinii de astăzi, căci a fi credincios înseamnă a fi toată viața vertical, ferm, demn și de neclintit în „Evanghelia păcii”. „În sfârșit, fraților,întăriți-vă în Domnul și întru puterea tăriei Lui. Îmbrăcați-vă cu toate armele lui Dumnezeu, ca să puteți sta împotriva uneltirilor diavolului. Căci lupta noastră nu este împotriva trupului și a sângelui, ci împotriva începătoriilor, împotriva stăpâniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutății, care sunt în văzduhuri. Pentru aceea, luați toate armele lui Dumnezeu, ca să puteți sta împotrivă în ziua cea rea, și, toate biruindu-le, să rămâneți în picioare” (Efeseni 6, 10-13).

Încheiem această pastorală gândindu-ne la înălțătorul cuvânt de învățătură al Sfântului Ioan Gură de Aur, rostit în noaptea sfântă a Învierii: Astăzi „să nu se plângă nimeni delipsă, că s-a arătat Împărăția cea de obște. Nimeni să nu se tânguiască pentru păcate, că din mormânt iertare a răsărit. Nimeni să nu se teamă de moarte, că ne-a izbăvit pe noi moartea Mântuitorului”. Acest cuvânt ne dătuturor speranță și mult curaj căci Drumul Crucii spre Înviere, merită să fie parcurs de noi toți cei care credem și mărturisim „unDomn, o Credință și un Botez” (Efeseni 4, 5).

Hristos a înviat!

Al Vostru, de tot binele doritor

și pururea rugător către Domnul,

† Lucian,

Episcopul Caransebeșului