Înălţarea Domnului – Ziua Eroilor, sărbătoare naţională a poporului român
27 May 2020La sărbătoarea „Înălțării Domnului” şi Ziua Eroilor din ziua de joi, 28 mai 2020, după Sfânta Liturghie, vor fi oficiate, cu respectarea reglementărilor actuale din starea de alertă, slujbe de pomenire a eroilor neamului românesc în toate catedralele, bisericile, mănăstirile, cimitirele şi monumentele închinate acestora din ţară şi străinătate.
La ora 12.00, clopotele bisericilor ortodoxe vor fi trase în semn de recunoştinţă faţă de eroii care s-au jertfit pentru neam, credinţă şi ţară.
Pomenirea eroilor neamului românesc la praznicul „Înălţării Domnului” a fost hotărâtă de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în anul 1920. Această decizie a fost consfinţită ulterior prin alte două hotărâri sinodale din anii 1999 şi 2001 prin care această zi a fost proclamată sărbătoare națională bisericească.
Prin legea 379/2003 privind regimul mormintelor şi operelor comemorative de război cea de-a patruzecea zi de la Sfintele Paşti, sărbătoarea Înălţării Mântuitorului Iisus Hristos, a fost proclamată Ziua Eroilor, ca sărbătoare naţională a poporului român.
Reamintim că la fiecare Sfântă Liturghie săvârșită în bisericile ortodoxe sunt pomeniţi eroii, ostaşii şi luptătorii români din toate timpurile şi din toate locurile, care s-au jertfit pe câmpurile de luptă, în lagăre şi în închisori pentru apărarea patriei şi a credinţei creștine, pentru întregirea neamului, libertatea şi demnitatea poporului român.
Catedrala Națională din București este ridicată, de asemenea, în memoria eroilor, primul dintre cele două hramuri ale sale fiind „Înălțarea Domnului”.
Biroul de Presă al Patriarhiei Române