Un nou ajutor financiar și material oferit de Patriarhia Română înainte de ridicarea „stării de urgență”
13 May 2020Biserica Ortodoxă Română a continuat ampla sa acțiune caritabilă desfășurată în contextul pandemiei și al stării de urgență, care urmează să fie ridicată în ziua de 15 mai 2020, oferind ajutor concret și diversificat, la nivel de parohii și eparhii, persoanelor vârstnice și sărace, bolnave sau cu dizabilități, celor aflați temporar în izolare sau în carantină.
Prin implicarea directă a centrelor eparhiale, protopopiatelor, parohiilor și mănăstirilor din cuprinsul Patriarhiei Române, în perioada 4 – 11 mai 2020, a fost oferit un ajutor financiar și material în cuantum de încă 1.767.365 lei.
Rezultatul total al ajutorului oferit până în prezent la nivelul întregii Patriarhii Române, în cuantum de 18.917.028 lei, reflectă, în cel mai concret mod, implicarea caritabilă a Bisericii la un nivel unic în sferele cele mai vulnerabile ale societății românești afectate în această perioadă de pandemie.
Biroul de Presă al Patriarhiei Române