În 9 martie se vor înălța rugăciuni de pomenire a luptătorilor anticomunişti
8 March 2022Ziua de 9 martie, zi de pomenire în calendarul ortodox a celor 40 de Mucenici din Sevastia, este și Ziua comemorării Deținuților Politici Anticomuniști din perioada 1944-1989, a celor ce au luptat, cel mai adesea până la moarte, îndurând suferințe inimaginabile în închisorile comuniste de exterminare, împotriva instaurării în România a unui regim politic totalitar şi ateu.
În semn de neuitare şi recunoştinţă, ne rugăm în această zi pentru odihna sufletelor celor ce au murit iubindu-și țara și poporul greu încercate, rămânând statornici în credința creștină ortodoxă, credință pe care regimul comunist a încercat să o smulgă sistematic și brutal din sufletele românilor.
Biserica Ortodoxă Română își arată constant prețuirea față de foștii luptători și deținuți politici din timpul regimului comunist care sunt, pentru prezent şi viitor, veritabile modele de demnitate, statornicie în credință şi patriotism.
Pe aceşti luptători români pentru credinţă şi libertate, Biserica îi pomenește la fiecare Sfântă Liturghie, alături de eroii din toate timpurile și din toate locurile, deoarece s-au jertfit în lagăre şi în închisori pentru libertatea, unitatea şi demnitatea poporului român.
Patriarhia Română a transmis Centrelor eparhiale îndemnul de a săvârşi în această zi slujbe de pomenire a celor care au pătimit în timpul regimului comunist ateu, apărând credinţa în Dumnezeu şi demnitatea poporului român.
Biroul de Presă al Patriarhiei Române