Binecuvântarea Bobotezei pentru credincioșii din Caransebeș
6 January 2019„Îi mulțumim Domnului că Îl vedem din nou în chip smerit pogorându-se în repejunile Iordanului pentru noi și pentru a noastră mântuire și că ne-a ajutat ca și astăzi să ne închinăm cu smerenie la acest praznic al smereniei Lui”, a afirmat Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului la Praznicul Bobotezei.
Părintele Episcop Lucian a oficiat Sfânta Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare la Catedrala Episcopală din Caransebeș, după care a săvârșit și slujba de sfințire a Aghesmei Mari, alături de un sobor de preoți și diaconi.
„Ca în fiecare an suntem la Catedrala noastră episcopală din Caransebeș în comuniune euharistică și foarte mulți credincioși au participat la Sfânta Liturghie și mulți dintre ei s-au împărtășit cu Sfintele Taine rămânând în continuare la slujba de sfințire a apei”, a arătat ierarhul.
Copii, tineri, persoane de toate vârstele au venit astăzi la Catedrala Episcopală din Caransebeș să ia parte la Sfânta Liturghie și să primească binecuvântare prin Agheasma Mare. „Îi mulțumim lui Dumnezeu că ne-a ajutat să avem Catedrala noastră episcopală arhiplină de credincioși dornici să asculte cuvântul Lui, dornici după rugăciune și comuniune euharistică și dornici să ducă la casele lor apa cea sfințită de la Bobotează. Îl rugăm pe Domnul să ne arate și nouă calea spre Împărăția Cerurilor, să avem și noi smerenie autentică, nefățarnică și dragoste neîncetată față de El și unii față de alții”, a mai spus Preasfințitul Lucian.
Apa care este sfințită de Bobotează se va păstra tot timpul anului și se va gusta din ea în ziua Botezului Domnului, opt zile după praznic, dar și atunci când suntem bolnavi sau în mari ispite și încercări. Anul acesta au fost pregătite peste 3000 de sticle de Agheasmă Mare, care au fost sfințite în ajunul Bobotezei, după Sfânta Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur, la Slujba Vecerniei, în cadrul căreia s-a oficiat slujba de sfințire a apei, ca și în ziua praznicului.
La finalul Sfintei Liturghii credincioșii au primit, din partea slujitorilor Catedralei episcopale, care s-a dovedit și în acest an neîncăpătoare, anaforă, iconițe cu Praznicul Botezului Domnului, precum și Agheasma Mare, pentru curățirea sufletească și trupească.