Vinerea și Sâmbăta Mare la Catedrala Episcopală din Caransebeș
27 April 2019În Vinerea Mare la Catedrala Episcopală cu hramurile „Învierea Domnului” şi „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul” din Caransebeș Preasfinţitul Părinte Episcop Lucian, a săvârșit Vecernia Mare în cadrul căreia a fost scos în mijlocul bisericii, spre închinare, Sfântul Epitaf, moment liturgic care simbolizează punerea în mormânt a Mântuitorului Iisus Hristos.
După oficierea Vecerniei Punerii în Mormânt, Părintele Episcop, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi a oficiat și Denia Prohodului Domnului. La sfârşitul Doxologiei, a avut loc tradiţionala procesiune în jurul Catedralei Episcopale, ce simbolizează ducerea spre mormânt a Mântuitorului.
După procesiune, credincioşii au trecut pe sub Sfântul Epitaf la momentul reintrării în catedrală, după care Sfântul Epitaf a fost reaşezat în Mormânt, cântându-se troparul „Iosif cel cu bun chip”.
„Se cuvine să medităm la tot ceea ce a făcut Mântuitorul Iisus Hristos pentru noi și pentru a noastră mântuire. Trebuie să reflectăm la smerenia Mântuitorului, la îndelunga Sa răbdare și la faptul că și-a dat viața pentru ca noi să dobândim viața veșnică. Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatele lumii s-a jertfit, iar noi nu trebuie să fim indiferenți și superficiali când vorbim despre Iisus Hristos, despre jertfa Sa și despre marea Sa iubire. Să nu-L răstignim și noi din nou așa cum au făcut-o iudeii din vremea aceea. Să nu mai adăugăm răni la multiplele răni pe care le-a avut Iisus, ci să fim mai buni, să ne iubim unii pe alții și să-L iubim pe Hristos Cel care ne-a iubit întâi”, a subliniat Preasfințitul Părinte Lucian la finalul slujbei.
Astăzi, în Sâmbăta Mare, Părintele Episcop Lucian a săvârșit Liturghia Sfântului Vasile cel Mare unită cu Vecernia Învierii, la Catedrala episcopală. În cadrul acestei sfinte slujbe s-au citit 16 Paremii, care ne pun înainte chipurile Învierii din Vechiul Testament, marile lucrări ale lui Dumnezeu în lume: Facerea, izbăvirea din robia Egiptului, trecerea prin marea Roşie, trecerea Iordanului în Canaan a lui Iosua, prorociile mesianice, adică texte din Vechiul Testament în care sunt profeţite venirea Mântuitorului, naşterea, viaţa, pătimirile, răstignirea şi moartea Sa pe Cruce şi se încheie cu Daniil şi cu cei trei tineri din cuptor, icoană a izbăvirii neamului omenesc din cuptorul iadului.
Slujba Învierii Domnului va fi oficiată de Preasfințitul Părinte Lucian la miezul nopții în Catedrala Episcopală Caransebeş și toți credincioșii vor primii din partea ierarhului Sfânta Lumină de la Mormântul Domnului din Ierusalim.