Bucurie duhovnicească în Parohia Galșa din Arhiepiscopia Aradului
2 September 2019În Duminica a 11-a după Rusalii, la începutul Anului bisericesc, Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Galșa, județul Arad a aniversat 270 de ani de la târnosire. Cu acest prilej Sfânta Liturghie a fost săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Timotei Arhiepiscopul Aradului alături de Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului și de Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul ortodox român al Ungariei și locțiitor al Episcopiei Dacia Felix încojurați de un sobor de preoți și diaconi în prezența autorităților județene și locale precum și unui număr însemnat de credincioși dintre care foarte mulți fii ai satului Galșa plecați în alte alte părți. La sfârșitul slujbei, s-a oficiat o slujbă de pomenire pentru ctitorii, slujitorii și binefăcătorii sfântului dar și pentru Maria și Toader Mic, părinții Preasfințitului Lucian.
Înaltpreasfinţitul Părinte Timotei a mulţumit ierarhilor, preoţilor, membrilor organismelor parohiale şi credincioşilor pentru invitaţia la sărbătorirea în comun a 270 de ani de la sfinţirea bisericii, urându-le pe mai departe mult spor în întreaga lucrare, având convingerea în posibilitatea tuturor fiilor satului de a realiza valorile cerute de societatea de azi urmând îndemnul spre aceasta în modul de a omagia satul românesc, mai ales în acest an al Centenarului instaurării Administraţiei Româneşti în aceste părţi de ţară.
În continuare a fost prezentată cartea „270 de ani spre cer” editată sub coodonarea părintelui paroh Adorian Lucian Trif și a doamnei profesoare Eugenia Groșan care au cules mărturii și mărturisiri despre localitatea Galșa. Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Timotei a conferit domnului primar al comunei Șiria, Valentin Bot și doamnei profesoare Eugenia Groșan acte de cinstire în semn de apreciere pentru activitatea administrativ-gospodărească dar și culturală în comuna Șiria.
Totodată Părintele Episcop Lucian i-a oferit părintelui paroh o Evanghelie, un epitaf și o candelă iar părintele paroh le-a oferit daruri celor trei ierarhi.
Pentru Preasfințitul Lucian satul Galșa din județul Arad este un loc cu însemnătate deosebită deoarece este localitatea natală a tatălui dânsului, Toader, motiv pentru care ierarhul a dorit să fie în mijlocul comunității din Galșa la evenimentul aniversar alături de fiii satului.
„Sunt bucuros și emoționat că în Anul omagial al satului românesc slujesc prima Sfântă Liturghie din noul an bisericesc în biserica «Adormirea Maicii Domnului» din Galșa care în acest an împlinește 270 de ani de la târnosirea ei. Sunt emoționat pentru că am venit în Betleemul tatălui meu. Tatăl meu Teodor s-a născut la Galșa, a fost botezat în această biserică, a copilărit aici, a cântat în corul bisericesc al acestei parohii și a contribuit la înfrumusețarea acestei biserici. În cadrul Sfintei Liturghii i-am pomenit și pe părinții mei, Teodor și Maria. De aceea emoția este mare pentru că vin pe meleagurile părinților mei. Galșa și Pâncota sunt cele două localități unde s-au născut părinții care m-au crescut și m-au format din toate punctele de vedere. Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru această duminică frumoasă, pentru acest început de an bisericesc petrecut în mijlocul credincioșilor din satul Galșa, satul natal al tatălui meu”, a mărturisit Preasfințitul Părinte Lucian.