Părintele Arhimandrit Pavel Nicolaescu a fost prohodit la Mănăstirea Topolnița

Marți, 24 septembrie 2019, Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului a participat la slujba de mutare în veșnicie a părintelui stareț Arhimandrit Pavel Nicolăescu de la Mănăstirea Topolnița. Începând cu ora 09.00, a fost săvârșită Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie de către Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul românilor ortodocși din Ungaria și locțiitor al Episcopiei Daciei Felix împreună cu Preasfințitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei, iar începând cu orele 11.30 a avut loc slujba prohodirii la care au slujit Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, Preasfințitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei, Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul românilor ortodocși din Ungaria și locțiitor al Episcopiei Daciei Felix și Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Aradului, alături de numeroși ieromonarhi, preoți și diaconi și un număr foarte mare de credincioși, veniţi să-și conducă pe ultimul său drum pământesc pe duhovnicul lor.

La finalul Sfintei Liturghii, Preasfințitul Părinte Siluan a așezat la sufletele credincioșilor un cuvânt de binecuvântare, iar la finalul slujbei de prohodire părintele Mihai Zorilă, vicar eparhial al Eparhiei mehedințene, a prezentat viața și actvitatea părintelui stareț și Preasfințitul Părinte Lucian a adus un frumos cuvânt de mângâiere, dar și de binecuvântare pentru creștinii îndurerați.

Scurtă prezentare biografică

Preacuviosul Părinte Stareț a văzut lumina zilei la data de 22 august 1964, în localitatea Godeanu din județul Mehedinți, puțin mai sus de mănăstirea Topolnița, din tatăl Dumitru, devenit după moartea soției sale Maria, monahul Dimitrie de la Vodița, primind numele de Petru. Își va petrece frumoșii ani ai copilăriei alături de frații săi, Nicolae, devenit mai târziu ieromonahul Nicodim de la Vodița și apoi Preasfințitul nostru Episcop Nicodim al Severinului și  Strehaiei, fratele cel mic, Ion, care a îmbrăcat și el haina monahală, devenind părintele stareț Ioanichie de la Vodița și răbdătoarea și blânda lor soră, Elena.

Școala Primară  o face în satul natal,  bucurându-se de farmecul unor locuri minunate, unde a deprins de la dascăli minunați învățăturile necesare vieții, dar și supravegheați fiind de mama lor, Maria, întru a împlini cele corecte, cinstite și drepte ale vieții, împletite cu bunătatea și blândețea tatălui Dumitru, care s-a ostenit din toate puterile ca familia să aibă cele necesare traiului.

În urma absolvirii școlii generale, se înscrie la Liceul Industrial nr. 3 din Drobeta Turnu-Severin, unde a dat dovadă de multă seriozitate și punctualitate la programul zilnic, fiind apreciat atât de profesori, cât și de colegi, liceu pe care l-a absolvit în 1983 atunci când merge în armată, satisfăcându-și stagiul militar în întregime.

După terminarea stagiului militar, pașii săi s-au îndreptat din ce în ce mai des spre Mănăstirea Topolnița, vizitându-și fratele, unde a avut bucuria și binecuvântarea lui Dumnezeu să stea în preajma părinților duhovnicești din acea vreme, dintre care amintim pe părintele Grațian Rădac,  stareț al Mănăstirii timp de 47 de ani, până în anul 1990. Acesta a fost stareț într-o perioadă foarte grea în care credința era persecutată; și pe părintele Vichentie Popescu, trecut la cele veșnice în 1996, la vârsta de 91 de ani.

Într-un interviu acordat unui cotidian național (FormulaAS), părintele stareț menționa: „Am avut şi un mare avantaj pentru că veneam aici, la mânăstire la Topolniţa, încă din anii adolescenţei, să mă şi spovedesc. Am avut parte de o binecuvântare pe care, poate, mulţi tineri nu o au: să stau de vorbă cu nişte părinţi buni, duhovniceşti, chiar sfinţi aş îndrăzni să îi numesc.”

Tot în acel interviu era menționat faptul că hotărârea de a veni la mănăstire a fost din propria-i convingere, iar duhovnicul său s-a bucurat foarte mult când în 1987 a hotărât să rămână alături de fratele său,  Nicodim, la această mănăstire.

A fost călugărit ca monah în seara zilei de 20 iulie 1990 de către părintele exarh de atunci, Caliopie Georgescu.

În ziua de 5 august 1990, la Mănăstirea Lainici din Gorj, a fost hirotonit ierodiacon de Preasfințitul Părinte Damaschin, episcop vicar al Arhiepiscopiei Craiovei, iar ieromonah a fost hirotonit în ziua Schimbării la Față a Mântuitorului, la data de 6 august 1990, pe seama Mănăstirii Topolnița. Duhovnicia a primit-o la hramul mănăstirii, pe 29 august 1990.

După anul 1990, școlile teologice își deschid mai mult porțile și pentru personalul monahal căruia, până atunci, îi erau îngrădite posibilitățile de a urma cursurile de zi sau chiar fără frecvență. Astfel, în toamna anului 1990, părintele Pavel Nicolaescu se înscrie la Facultatea de Teologie, din cadrul Universității București, unde în sesiunea din iunie 1994 i se conferă titlul de licențiat în teologie la Teologie Pastorală, având o lucrare de excepție despre Sfânta Mănăstire Topolnița, pe care a publicat-o mai târziu, devenind astfel o lucrare de referință în istoriografia de specialitate.

Prin decizia nr. 22 din 1 martie 1992 a Mitropoliei Olteniei, ieromonahul Pavel este numit stareț al Mănăstirii Topolnița, iar între 1 ianuarie 2009 și 1 noiembrie 2010 a deținut și funcția administrativă de exarh al mănăstirilor de Episcopia Severinului.

La propunerea Înaltpreasfințitului Teofan, Mitropolitul Olteniei, și prin aprobarea Sfântului Sinod al B.O.R. i-a fost acordat rangul de Arhimandrit.

Sub stăreția Sfinției Sale, grație spiritului său practic și de bun organizator, Mănăstirea Topolnița a dobândit o strălucire, devenind un loc de pelerinaj, dar și trăire duhovnicească prin excelență.

În interviul mai sus amintit, părintele ne spune următoarele: “Am aproape 30 de ani de vieţuire în Topolniţa, care au trecut parcă mult prea repede, şi cu fapte, din partea mea, parcă prea puţine. Dar sunt tare bucuros că am venit şi m-am călugărit aici, căci mânăstirea aceasta mi-a fost tare dragă încă din copilărie. Deşi am fost şi în alte părţi, chiar şi în Muntele Athos, n-am simţit nicio lipsă în a trăi duhovniceşte aici, în liniştea pe care, mulţumim lui Dumnezeu, încă o posedă mânăstirea noastră.”

În cei aproape 30 de ani de stăreție, părintele arhimandrit Pavel Nicolaescu a îmbinat foarte bine lucrurile Martei cu cele ale Mariei, astfel încât lucra cu conștiinciozitate la lucrările pe care le demarase la bisericile din jurisdicția mănăstirii și, cu atât mai mult, se ocupa de sufletele credincioșilor, ducându-i la limanul mântuirii pe fiecare în parte.