Hram la Mănăstirea Brebu – Maica Domnului ocrotitoarea așezământului monahal
1 October 2019Mănăstirea Brebu ce se află între cele două municipii ale județului Caraș-Severin și-a sărbătorit astăzi hramul. Mulțime de credincioși a venit să se alăture obștii monahale la acest moment de bucurie în ziua sărbătoririi Acoperământului Maicii Domnului. Această sărbătoare a fost una specială întrucât Sfânta Liturghie a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului alături de un numeros sobor de preoți și diaconi. Sfânta slujbă a fost înfrumusețată de un grup de protopsalți format din preoți și teologi.
Cuvântul de învățătură a fost rostit de către părintele arhimandrit Casian Rușeț, consilierul cultural al Episcopiei Caransebeșului care i-a îndemnat pe credincioși să-și „pună încrederea în realitatea teologică, aceea că prin lucrarea Maicii Domnului noi devenim frați cu Mântuitorul, Cel ce este Trupul Bisericii din care și noi facem parte și trebuie să credem că Maica lui Dumnezeu ca mijlocitoare ne duce rugăciunea, mila și osteneala înaintea Preasfintei Treimi”.
La final părintele arhimandrit Casian i-a oferit Preasfințitului Părinte Lucian un buchet de flori din partea clericilor și credincioșilor întrucât ziua de 1 octombrie este o zi semnificativă pentru Părintele Episcop, deoarece în această zi, în urmă cu 19 ani a fost hirotonit arhiereu.
„Ne-am bucurat că astăzi foarte mulți credincioși au venit ca împreună să binecuvântăm Împărăția Preasfintei Treimi și să prăznuim hramul acestei mănăstiri, o adevărată oază de liniște, de odihnă sufletească și de rugăciune intensă. O rugăm pe Maica Domnului să-i binecuvinteze pe toți credincioșii care au venit cu mult drag la acest așezământ monahal și au participat nu numai la Sfânta Liturghie de azi, ci și la celelalte slujbe oficiate în ajunul hramului. Au venit foarte mulți credincioși, deși aparent este o zi lucrătoare, ei au lepădat toată grija lumească și au venit ca s-o preacinstim pe Maica Luminii”, a subliniat Părintele Episcop Lucian.
Mănăstirea Brebu a luat ființă în anul 1997 din inițiativa administrației locale a comunei Brebu, precum și a credincioșilor din această comună, care au donat terenul numit „Valea Popii”, necesar construirii unei așezări monahale. Biserica a fost construită între anii 1997-1998, iar așezământul monahal Brebu a fost ridicat la rangul de mănăstire de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în anul 2000, la propunerea chiriarhului locului. Sfântul locaș a fost înfrumusețat și consolidat între anii 2006 – 2011 prin osteneala monahiei Magdalena Ghindaș, stareța mănăstirii dimpreună cu obștea monahală.
Și la Mănăstirea Călugăra a fost zi de hram marți, 1 octombrie, iar cu acest prilej Sfânta Liturghie a fost săvârșită din încredințarea Preasfințitului Părinte Lucian de către părintele arhimandrit Constantin Timiș, vicar eparhial. Și în acest an o părticică din moaștele Sfântului Apostol și Evanghelist Luca de la Mănăstirea Kosijerevo din Muntenegru, mănăstire înfrățită cu Mănăstirea Călugăra a fost adusă în ziua hramului. Mănăstirea Călugăra, aflată în vecinătatea oraşului cărăşean Oraviţa, este recunoscută ca veche vatră sihăstrească.