Hramul bisericii Seminarului Teologic din Caransebeș
21 May 2020Bisericuța de lemn din incinta Seminarului Teologic „Episcop Ioan Popasu” din Caransebeș și-a sărbătorit hramul joi, 21 mai, la sărbătoarea Sfinților Împărați Constantin și mama sa Elena. Sfânta Liturghie a fost oficiată de Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului alături de un sobor de preoți și diaconi, profesori ai acestei instituții de învățământ teologic.
După Sfânta Liturghie Părintele Episcop Lucian a săvârșit o slujbă de pomenire pentru Înaltpreasfințitul Părinte Pimen. La sfintele slujbe răspunsurile liturgice au fost date de Grupul psaltic „Ethos” al Episcopiei Caransebeșului.
În cuvântul său Preasfințitul Părinte Lucian a spus că „nu este suficient să vorbim despre sfinți și despre viețile lor, ci trebuie să le și urmăm exemplul”. De aceea ierarhul a afirmat că la această sărbătoare se cuvine să ne amintim de lucrarea pe care acești sfinți au desfășurat-o pentru întărirea bisericii creștine. „Privind la biografia Sfinților Împărați Constantin și Elena trebuie să ne gândim cum trebuie noi să apărăm Biserica lui Hristos și cum mărturisim în aceste vremuri complicate dreapta credință”.
Părintele Episcop Lucian a mai subliniat și faptul că „nu trebuie să ne rușinăm, ci să ne închinăm crucii celei de viață făcătoare. În mijlocul icoanei sărbătorii de astăzi vedem Sfânta Cruce la care trebuie să ne închinăm și să credem cu adevărat că prin ea și prin chemarea numelui lui Iisus Hristos vom învinge. Dacă Sfântul Constantin cel Mare a biruit prin Sfânta Cruce și noi vom birui dacă ne însemnăm cu Sfânta Cruce”.
„Nu trebuie să ne temem peste măsură căci dacă suntem ancorați în Dumnezeu vom avea imunitate sufletească și trupească. Dumnezeu să ne ajute să fim verticali și responsabili în aceste vremuri ca să putem apăra credința noastră, chiar dacă sunt foarte multe atacuri”.
În biserica ocrotită de Sfinții Împărați Constantin și Elena din incinta Seminarului Teologic din Caransebeș se desfășoară programul liturgic și activitatea duhovnicească a elevilor seminariști ce studiază la una din cele mai renumite instituții de învățământ teologic din țară, cu o continuitate de peste 150 de ani.