Manifestare culturală la 10 ani de la târnosirea Catedralei Episcopale din Caransebeș
14 September 2020În urmă cu un deceniu a fost târnosită cea mai importantă biserică din Banatul de Munte de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, un vis împlinit al primului Patriarh al României, Miron Cristea. În curtea Centrului Eparhial al Episcopiei Caransebeșului s-a desfășurat duminică, 13 septembrie, un eveniment cultural pentru a marca cei 10 ani de la târnosirea Catedralei Episcopale „Învierea Domnului” și „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul” din Caransebeș.
În deschiderea manifestării au concertat Filarmonica Banatul din Timișoara alături de Corul Catedralei Episcopale. În continuare au susținut un program de pricesne și grupul psaltic „Ethos” al Episcopiei Caransebeșului.
Seara a continuat cu filmul aniversar – Catedrala episcopală din Caransebeş. Mărturia unui vis împlinit – un deceniu de la sfinţire (2010-2020). Filmul a ilustrat istoricul Catedralei episcopale din Caransebeș, de la primul gând al lui Miron Cristea de a zidi o catedrală în orașul reședință episcopală și până în prezent.
La acest eveniment au participat alături de Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului și Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, Preasfințitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei, Preasfințitul Părinte Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei, Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și Hunedoarei, și Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Aradului.
De evenimentul cultural s-au bucurat și autoritățile centrale, județene și locale, oameni de cultură și mai multe oficialități, ctitori ai Catedralei Episcopale din Caransebeș. Numărul celor care au participat la eveniment a fost unul limitat dată fiind situația socială în care ne aflăm și măsurile de distanțare fizică impuse.
După filmul aniversar Filarmonica Banatul din Timișoara a mai încântat cu un recital publicul din curtea centrului eparhial, dar și pe cei care au urmărit online această manifestare, întrucât întreg evenimentul a fost transmis live pe rețelele de socializare.
„Prin această manifestare am încercat să aducem un prinos de recunoștință tuturor ctitorilor, închinătorilor și binefăcătorilor catedralei noastre episcopale, care împlinește un deceniu de la târnosirea ei. Dumnezeu ne-a dat putere și sănătate s-o târnosim în urmă cu 10 ani și nu putem aniversa acești ani fără a-i aduce recunoștință în primul rând Atotputernicului Dumnezeu și în al doilea rând celor care au contribuit la ridicarea ei. Credem că această manifestare de suflet va rămâne un reper în tot ceea ce înseamnă parcursul și definirea catedralei noastre”, a subliniat Părintele Episcop Lucian.
Având în vedere faptul că Preasfințitul Părinte Lucian a aniversat zilele trecute 5 decenii de viață, dar și 20 de ani de slujire arhierească, colaboratorii Preasfinției Sale de la Centrul Eparhial i-au pregătit un moment emoționant, difuzând un film despre viața și activitatea Părintelui Episcop Lucian.
De asemenea, prezent la eveniment, domnul ministru Ion Marcel Vela i-a acordat Preasfințitului Părinte Lucian „Emblema de Onoare a Ministerului Afacerilor Interne”, în semn de apreciere pentru sprijinul acordat structurilor M.A.I. în îndeplinirea misiunilor și pentru arhiereasca purtare de grijă și pururi pomenire a Eroilor Români.
Totodată domnul ministru a acordat „Placheta de Onoare a Ministerului Afacerilor Interne”, Asociației Tinerilor Ortodocși din Banatul de Munte, pentru sprijinul acordat structurilor M.A.I. și cetățenilor în cadrul numeroaselor proiecte derulate în scopuri caritabile.
La final Preasfințitul Părinte Lucian a oferit tuturor celor care au participat la manifestarea culturală cărți de rugăciune și cd-uri cu filmul aniversar despre Catedrala Episcopală din Caransebeș.