Comemorarea vrednicilor înaintași la Caransebeș
5 February 2021În contextul Anului comemorativ al celor adormiți în Domnul, precum și valoarea liturgică și culturală a cimitirelor, dar mai ales că luna februarie este una în care Episcopia Caransebeșului comemorează pe episcopii care au slujit în această Eparhie, la Biserica necropolă din Caransebeș au fost pomeniți cei care L-au propovăduit pe Mântuitorul Hristos în vremuri grele.
Astfel, vineri, 5 februarie, Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, alături de membrii Permanenței Consiliului Eparhial, părinții profesori de la Seminarul Teologic „Episcop Ioan Popasu” și toți preoții din municipiul Caransebeș, s-au rugat la Slujba Parastasului în Biserica „Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul”, unde sunt înmormântați trei episcopi: Ioan Popasu, Veniamin Nistor și Emilian Birdaș.
La final, Preasfințitul Părinte Lucian a rostit și un cuvânt în care a arătat ce înseamnă luna februarie pentru Episcopia Caransebeșului. „În 5 februarie 1889 a trecut la cele veșnice episcopul Ioan Popasu și tot în 5 februarie 1963 a trecut la cele veșnice episcopul Veniamin Nistor, cel care s-a născut la 10 februarie 1886. De asemenea, în această lună în data de 17, 1826, s-a născut episcopul academician Nicolae Popeea, iar în 21 februarie 1969, a trecut la cele veșnice mitropolitul Vasile Lăzărescu, care a păstorit Caransebeșul între 1934-1941.”
Părintele Episcop Lucian a mai explicat de ce trebuie să-i comemorăm pe înaintașii noștri. „Îi mulțumim bunului Dumnezeu că ne-a învrednicit să fim împreună și să-i comemorăm pe cei care au propovăduit pe Mântuitorul Hristos, căci așa cum ne spune Sfântul Apostol Pavel se cuvine să-i cinstim pe înaintașii noștri și să ne aducem aminte de mai marii noștri și să le urmăm exemplul, viața și faptele cele bune”.
Și părintele arhimandrit Casian Rușeț, consilier cultural al Episcopiei Caransebeșului a arătat de ce este important să-i comemorăm pe înaintașii noștri. „Îi pomenim pe episcopii care și-au lăsat o amprentă în Episcopia Caransebeșului pentru că ei nu ne-au lăsat doar niște instituții pe care noi le moștenim și le socotim tradiționale, ci pentru că ne-au lăsat un model de slujire, o statornicie și au păstrat cu fidelitate unitatea Bisericii. Noi ne uităm la acești slujitori ai lui Hristos și înțelegem că trebuie să devenim slujitori responsabili și să avem disponibilitate de jertfă pentru ca cei care vor urma după noi să se poată bucura de această frumoasă moștenire”, a spus părintele consilier.
În curtea Bisericii, care este și cimitir, mai este înmormântat Nicolae Popea și Filaret Musta, dar aici se găsesc mai multe monumente de artă funerară, cruci și cripte din marmură, indicând locul de odihnă al personalităților bisericești, civile și militare.