Rugăciune intensă la începutul Postului Mare
19 March 2021Credincioșii din Municipiul Caransebeș au început Sfântul și Marele Post rugându-se împreună cu Părintele Episcop Lucian la slujbele oficiate în Catedrala Episcopală din Caransebeș. Preasfințitul Lucian a săvârșit în toate cele 4 zile din prima săptămână a postului Slujba Pavecerniței Mari, în cadrul căreia a fost citit Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul. „Am repetat în acest Canon de pocăință stihul: «Miluiește-mă Dumnezeule, miluiește-mă!», ne-am închinat de multe ori, am făcut metanii mari însoțite de rugăciunea Sfântului Efrem Sirul, pentru că prima săptămână a Postului Mare ne cheamă la pocăință autentică și la umilință ”.
„În această săptămână Mântuitorul Hristos ne îmbrățișează pe toți și ne cheamă să avem inimă înfrântă și smerită, ne cheamă la rugăciune smerită, pentru că postul susține rugăciunea autentică. Postul este cel mai bun suport al rugăciunii, el nu este un scop în sine, ci este un mijloc prin care ne apropiem de Dumnezeu, iar cele două aripi care ne înalță spre Dumnezeu sunt postul și rugăciunea”, a subliniat Părintele Episcop.
„Cu bucurie suntem chemați să ne umilim și să ne pocăim, să ne mărturisim păcatele, să ne împărtășim cât mai des cu Sfintele Taine. Aceste 40 de zile de post care ne stau înainte sunt ca o zeciuială pentru întregul an, pentru că am păcătuit mult, L-am supărat adeseori pe Dumnezeu și măcar în acest post cu totul deosebit al Paștilor, să ne pocăim de toate păcatele și să cerem milă și îndurare de la bunul și milostivul Dumnezeu”, a mai adăugat Preasfințitul Lucian.
De asemenea, începând cu ora 20:00, în fiecare zi Părintele Episcop Lucian, alături de un sobor de preoți și diaconi a oficiat și slujba Miezonopticii și a Utreniei.
La sfintele slujbe au participat și elevii Seminarului Teologic „Episcop Ioan Popasu” din Caransebeș alături de părinții profesori. Răspunsurile liturgice au fost date de Grupul psaltic „Ethos” al Episcopiei Caransebeșului.
Tot la Catedrala Episcopală din Caransebeș, Preasfințitul Părinte Lucian va oficia vineri, 19 martie, Sfânta Liturghie a darurilor înainte sfințite, începând cu ora 15:00, în sâmbăta Sfântului Mare Mucenic Teodor Tiron va săvârși Sfânta Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur, precum și Slujba Parastasului, iar în prima duminică din post, în Duminica Ortodoxiei va oficia Sfânta Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare.