Prohodul Domnului la Catedrala Episcopală din Caransebeș
1 May 2021În Vinerea Mare, Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului a săvârșit de dimineață Slujba Ceasurilor Împărătești, iar la orele 16:00 a oficiat slujba Vecerniei sau Punerea în mormânt a Domnului.
În continuare s-a rugat împreună cu slujitorii și credincioșii Catedralei la Denia Prohodului Domnului, la finalul căreia a afirmat că „am venit și astăzi la biserică și ne-am rugat pentru iertarea păcatelor noastre și pentru ca Domnul să ne ajute să ne purtăm și noi crucea vieții cu demnitate și responsabilitate până la suflarea cea mai de pe urmă. Căci fără cruce, jertfă și osteneală, fără nevoință, post, milostenie și rugăciune, nu există înviere și nu există odihnă și fericire veșnică”.
Ierarhul a mai spus că „dacă Hristos a pătimit pentru noi, s-a jertfit și a murit pe Crucea Golgotei pentru noi, trebuie și noi să ne jertfim pentru mântuirea și iertarea păcatelor noastre”.
„Trebuie să socotim aceste ore petrecute în biserică ca o jertfă adusă înaintea bunului Dumnezeu, căci orice timp petrecut în biserică nu este unul pierdut, ci este un timp câștigat pentru eternitate. Hristos ne așteaptă pe toți să venim la El ca să ne binecuvinteze și să ne dăruiască iertare păcatelor, iar noi trebuie să conlucrăm cu Dumnezeu, pentru că El nu ne obligă, ci respectă libertatea omului, așteaptă de la fiecare iubire pentru că El ne-a iubit întâi”, a explicat Părintele Episcop.
„Să punem mereu în candela sufletului nostru untdelemnul faptelor bune și să avem flacăra credinței nestinsă, pentru că Împărăția lui Dumnezeu se câștigă prin stăruință”, a subliniat la final Preasfințitul Lucian.
În Sâmbăta Mare, ierarhul va oficia de dimineață Liturghia Sfântului Vasile cel Mare unită cu Vecernia Învierii, iar la orele 24:00 Slujba Învierii.